G4Media.ro

Franţa, Germania şi Polonia sunt ţinte constante ale dezinformării ruse, susține vicepreședinta…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Franţa, Germania şi Polonia sunt ţinte constante ale dezinformării ruse, susține vicepreședinta Comisiei Europene Vera Jourova

Înaintea alegerilor europene, Franţa, Germania şi Polonia au devenit „în permanenţă” ţinte ale dezinformării ruse, a declarat marţi, cu două zile înainte de începerea scrutinului, vicepreşedinta Comisiei Europene Vera Jourova, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Potrivit Observatorului european al mass-mediei digitale (EDMO), înainte de alegeri, există trei ţări importante atacate în permanenţă de Rusia: este vorba despre Franţa, Germania şi Polonia”, a declarat Vera Jourova în timpul unei conferinţe de presă.

„Au fost observate atacuri de dezinformare de o mai mare amploare asupra unor subiecte specifice”, a mai spus ea. În Franţa, acestea se referă la Jocurile Olimpice şi Noua Caledonie, iar în Germania la „problemele legate de imigraţie şi securitate”.

Comisarul ceh a declarat că Polonia „a fost ferită mult timp”, dar că recent a fost vizată de propagarea unei „naraţiuni conform căreia refugiaţii ucraineni devin o povară insuportabilă pentru societate”.

Vera Jourova a menţionat, de asemenea, un atac cibernetic împotriva agenţiei de presă poloneze PAP produs vineri, care a dat naştere unui mesaj fals care anunţa mobilizarea a 200.000 de polonezi pentru a lupta în Ucraina. „Nu este previzibil, acest gen de mesaj care face să crească adrenalina?”, a comentat ea.

„Propaganda rusă se bazează pe o bună cunoaştere a sensibilităţilor fiecărei ţări”, a subliniat Jourova.

Comisarul european a mers recent în vizită în Statele Unite pentru a se întâlni cu şefii marilor platforme digitale, cerându-le acestora „vigilenţă maximă” în faţa „eventualelor campanii de ingerinţă şi dezinformare din partea Rusiei, care pot părea, din California, o ameninţare îndepărtată”.

Ea a subliniat că platformele – care fac obiectul noilor reguli ale Digital Services Act – trebuie să implementeze „resurse adecvate” pentru a asigura moderarea conţinutului.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează