G4Media.ro

Franţa interzice copiilor sub 14 ani să folosească trotinete electrice şi înăspreşte…

Sursa foto: Pixabay

Franţa interzice copiilor sub 14 ani să folosească trotinete electrice şi înăspreşte sancţiunile

Franţa a decis miercuri să interzică copiilor sub 14 ani să folosească trotinetele electrice şi înăspreşte sancţiunile în cazul încălcării regulilor de circulaţie a acestor dispozitive, în speranţa unei mai bune reglementări a acestor mijloace de transport care divizează opinia publică, relatează AFP, preluată de Agerpres.

La fel ca în multe alte ţări, acest mijloc de transport cu emisii reduse de carbon i-a cucerit pe francezi: două milioane dintre ei deţin o trotinetă electrică şi sute de mii închiriază ocazional una în regim de autoservire.

Însă, numărul deceselor şi rănirilor grave în care sunt implicate trotinetele electrice a explodat, iar dezvoltarea anarhică a sistemului de închiriere cu autoservire provoacă tensiuni, în special la Paris, unde primăria organizează duminică un referendum local ce ar putea duce la interzicerea lor totală.

Planul prezentat miercuri de guvernul francez urmăreşte să conducă la o „calmare a spaţiului public” prin instituirea unui cadru mai strict. „Trotinetele electrice pot fi o şansă dacă sunt bine organizate, bine reglementate”, a declarat ministrul Transporturilor, Clement Beaune, în cadrul unei conferinţe de presă.

Conform noilor reglementări, care urmează să fie oficializate printr-un decret, vârsta minimă pentru conducerea unei trotinete electrice va creşte de la 12 la 14 ani, la fel ca în cazul scuterelor. Trotinetele electrice trebuie să fie, de asemenea, echipate cu lumini şi semnalizatoare.

Amenzile vor fi şi ele mărite, de la 35 la 135 de euro pentru sancţionarea circulaţiei a două persoane pe aceeaşi trotinetă sau circulaţia în locuri nepermise.

Purtarea obligatorie a căştii nu a fost încă decisă, însă opţiunea rămâne pe masă, potrivit ministerului.

Reglementările privind aceste mijloace de transport au fost înăsprite în multe oraşe din întreaga lume. Roma, Lisabona, Stockholm şi Oslo au înăsprit condiţiile de utilizare a trotinetelor electrice de închiriat, în timp ce Barcelona şi Montreal au interzis circulaţia acestora.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Asta-i un exemplu de urmat!

  2. Scoaterea masinilor de pe trotuare, limitarea vitezei in oras la 30 kmh pt autovehicule, amenzi maxime si retragerea permisului pentru parcarea pe trecerea de pietoni sunt exemple de urmat, nu alergatul birocratic dupa trotinete.