Franța neguvernabilă? Premierul Michel Barnier are greutăți la formarea guvernului, stânga a înaintat o moțiune de destituire a președintelui Macron, iar dreapta populistă deține balanța puterii

Numit în funcție pe 5 septembrie, premierul Barnier a promis că noul său guvern va fi format în această săptămână , dar acum suntem informați că noul cabinet nu va fi numit înainte de duminică.

Au trecut peste 70 de zile de la alegerile legislative anticipate și Franța nu are încă un guvern. Nu e însă de mirare că premierul Barnier trudește din greu ca să găsească un cabinet ce va putea supraviețui în condițiile absenței totale a unei majorități de sprijin în Adunarea Națională. Noul șef al guvernului provine dintr-un partid – Republicanii (LR, centru dreapta), are dispune de doar 47 de deputați din totalul de 577.

Deocamdată circulă prin presă nume de ministeriabili din LR, foști membri ai partidului neo-gaullist și membri ai partidelor centriste pro-prezidențiale care au împreună 166 de deputați. Cum LR și centriștii dispun împreună de doar 213 deputați, în condițiile în care majoritatea absolută este de 289, premierul Barnier va avea nevoie de abținerea, cel puțin a partidului Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă) și a aliaților săi, care dispun de 143 de deputați și dețin balanța puterii în Adunarea Națională.

La rândul său, Noul Front Popular (NFP, alianța stângii), cu 193 de deputați, a declarat un adevărat război de gherilă parlamentară împotriva președintelui Emmanuel Macron și a viitorului guvern.

Partidul Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală), sprijinit de Verzi (EELV) și Partidul Comunist (PCF), a introdus în Adunarea Națională o moțiune prin care cere destituirea președintelui Macron, acuzat de deturnarea rezultatului alegerilor prin refuzul de a numi un prim ministru propus de NFP, care s-a clasat pe primul loc în scrutinul din 7 iulie. Al patrulea membru al alianței, Partidul Socialist (PS), a sprijinit în biroul Adunării Naționale acceptarea dezbaterii moțiunii în comisia legislativă, dar nu e cert că deputații săi vor vota în favoarea ei. Și oricum pentru destituirea președintelui e necesar un vot de 2/3 al Înaltei Curți formate din Adunarea Națională și Senat, unde stânga de abia depășește 1/3.

NFP anunță introducerea unei moțiuni de cenzură imediat după începutul sesiunii de toamnă pe 1 octombrie. Stângii îi lipsesc aproape 100 de voturi pentru dărâmarea guvernului, care nu pot veni decât de la RN. Până acum partidul condus de Marine Le Pen și Jordan Bardella a declarat că nu va cenzura din principiu guvernul Barnier, așa cum o face NFP, așteptând să vadă intențiile legislative ale noului premier.

Iar prima prioritate pentru guvern este proiectul de buget care trebuie introdus chiar la începutul sesiunii parlamentare peste două săptămâni. Guvernul Barnier nu este doar sub presiunea partidelor politice, ci și din partea Comisiei Europene care cere Franței să-și reducă deficitul bugetar, ajuns la aproape 6% din Produsul Intern Brut. Potrivit unor relatări, premierul Barnier ar intenționa să propună în buget majorări de impozite, impopulare printre partidele parlamentare, mai ales la centru și la dreapta.

Colac peste pupăză, RN și-a anunțat intenția de depunere a unei propuneri legislative de abrogare a reformei pensiilor adoptate în 2023, care printre altele majora vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Nu este clar dacă stânga, care are și ea o intenție legislativă similară, va sprijini propunerea RN, pe care-l consideră partid de extrema dreaptă. Dar chiar dacă Adunarea Națională adoptă o astfel de propunere, ea trebuie adoptată în termeni identici și de Senat, un LR și centriștii au o majoritate confortabilă. Și chiar dacă în ultimă instanță Adunarea Națională este cea care ar cuvântul decisiv, guvernul are prerogative constituționale de a se opune unei astfel de inițiative legislative care ar dinamita finanțele publice și așa într-o stare precară.

Lucrurile sunt și mai complicate prin faptul că președintele Macron nu mai poate dizolva Adunarea Națională până pe data de 9 iunie 2025 și până atunci camera inferioară va continua cu această componență politică lipsită de majoritate. Clasa politică și opinia publică aruncă responsabilitatea acestei crize instituționale asupra președintelui Macron, prin dizolvarea intempestivă a Adunării Naționale din vară.

Președintele Macron mai are doi ani și jumătate de mandat și nu mai are drept să candideze la un nou mandat în 2027. El a declarat că își va duce mandatul până la capăt, deși autoritatea sa este puternic știrbită, cu Franța care seamănă mai mult cu Republica a IV-a parlamentară dinainte de 1958, decât cu Republica a V-a înființată după acel an de Charles de Gaulle, care a fost numită și “monarhie republicană” “monarhie prezidențială” sau “regimul loviturii de stat permanente”. În aceste condiții, se pune întrebarea: mai este Franța, a doua țară ca mărime din Uniunea Europeană, guvernabilă ca stat? Faptele prezentate mai sus ar pleda pentru un răspuns negativ.