G4Media.ro

Franța oferă 1 milion de euro pentru susţinerea artiştilor şi a profesioniştilor…

Amiens Métropole - Ville d'Amiens/ FAcebook

Franța oferă 1 milion de euro pentru susţinerea artiştilor şi a profesioniştilor ucraineni

Franţa a anunţat sâmbătă înfiinţarea unui fond în valoare de 1 milion de euro pentru susţinerea artiştilor şi a profesioniştilor ucraineni din sectorul culturii care au nevoie de ajutor, un dispozitiv care va fi „deschis şi pentru artiştii ruşi disidenţi”, informează AFP.

Programul va include „şi o anvelopă financiară de 300.000 de euro pentru primirea studenţilor” în şcoli, în special în cele de artă, care se află sub tutela Ministerului Culturii, a precizat instituţia franceză într-un comunicat.

Artiştii vor fi ajutaţi, în rusă şi în ucraineană, pentru a se orienta în cadrul acestui program prin intermediul unei platforme telefonice. Ei şi rudele lor vor putea fi primiţi în programe de rezidenţă artistică cu durate de trei luni.

Fondurile astfel alocate vor permite susţinerea creaţiei artistice, prin intermediul unor burse de cercetare sau prin promovări care susţin difuzarea unor spectacole.

Roselyne Bachelot, ministrul francez al Culturii, a anunţat deja în cursul acestei săptămâni că Franţa, unde aproximativ 10.000 de refugiaţi ucraineni au ajuns după invazia rusă din 24 februarie, îi va ajuta şi pe artiştii ruşi „obligaţi să se exileze”.

Ea a anunţat totodată că va cere anularea sau amânarea manifestărilor organizate de instituţiile culturale de stat din Rusia şi a celor la care participă artiştii ruşi care şi-au exprimat în mod clar şi de mult timp susţinerea faţă de regimul preşedintelui Vladimir Putin.

Sursa foto: Amiens Métropole – Ville d’Amiens/ FAcebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cum de au francezii astfel de ministri? Sper sa dispara Macron si partidul sau de pe scena politica la urmatoarele alegeri.