Franța: Președintele Emmanuel Macron persistă și semnează – reforma pensiilor nu e un lux, ci o necesitate. Elisabeth Borne rămâne în funcția de premier
Președintele Macron a răspuns întrebărilor jurnaliștilor în direct pe principalele canale TV – TF1 (privat) și France 2 (public). El a încercat să reducă tensiunile provocate de reforma sistemului de pensii asumându-și însă alegerile, pe fondul înmulțirii manifestațiilor spontane de protest împotriva adoptării proiectului de lege care prevede în principal majorarea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani prin asumarea responsabilității guvernului în Adunarea Națională, relatează Franceinfo. De asemenea, președintele Macron și-a exprimat speranța că legea va intra în vigoare „până la sfârșitul anului”, după ce va fi fost examinată de Consiliul Constituțional. Principalele puncte ale interviului:
O condamnare a violenței
„Mulțimea, oricare ar fi ea, nu are nicio legitimitate în fața poporului care se exprimă suveran prin reprezentanții săi aleși”, a declarat marți președintele Macron. El a revenit asupra acestor afirmații și a spus că, în opinia sa, „manifestațiile organizate pentru a spune ‘suntem împotriva'” sunt „legitime”. Pe de altă parte, „atunci când grupuri folosesc violența extremă pentru a ataca reprezentanți aleși ai Republicii (…) fără reguli, pentru că nu sunt mulțumiți, atunci nu mai sunt în Republică”.
Salutând „spiritul de responsabilitate al sindicatelor”, el a considerat totuși că „este necesar să se poată ridica blocajele atunci când acestea împiedică o activitate normală”, justificând astfel rechizițiile operate pentru deblocarea depozitului de carburanți de la Fos-sur-Mer (Bouches-du-Rhône, sud-est), sau colectarea gunoiului în anumite orașe.
Pedagogie privind reforma
„Credeți că îmi face plăcere să fac această reformă? Nu”, a declarat președintele Macron. Amintind că există 17 milioane de pensionari în prezent, față de 20 de milioane câți vor fi în 2030, el a dat asigurări că „nu există 36 de soluții pentru a echilibra sistemul [de pensii]”.
Președintele Macron a reamintit că exclude scăderea pensiilor sau mărirea contribuțiilor celor care lucrează, deoarece „avem o problemă a puterii de cumpărare”. El a exclus, de asemenea, posibilitatea de a folosi bugetul de stat pentru a compensa deficitul din sistemul de pensii. Acest câștig ar trebui să fie folosit pentru „a investi în serviciile noastre publice”.
„Această reformă nu este un lux, ci o necesitate”, a mai insistat el. „M-am angajat să o fac din simț de răspundere”. Președintele Macron și-a exprimat totuși un regret: acela de a nu fi „reușit să convingă oamenii de necesitatea acestei reforme”.
O nouă negociere cu sindicatele privind condițiile de muncă
Președintele Macron a spus că partenerii sociali nu au propus un „compromis” în ceea ce privește reforma pensiilor. Cu toate acestea, el a declarat că dorește să „reia” un dialog cu partenerii sociali pe tema condițiilor de muncă, menționând în special nivelul salariilor mici, „uzura profesională”, „evoluția carierei”, precum și „drepturile și îndatoririle” persoanelor care beneficiază de venitul minim garantat.
O „contribuție excepțională” din partea marilor întreprinderi
Pentru a răspunde „furiei”, președintele Macron a promis să „accelereze” următoarele proiecte ale mandatului de cinci ani. În special, el a declarat că a cerut guvernului său să lucreze la „o contribuție excepțională din partea companiilor” care au înregistrat profituri record de la războiul din Ucraina, denunțând „cinismul” acestora. „Ele trebuie să distribuie mai mult către angajații lor”, a spus el.
Elisabeth Borne confirmată la Palatul Matignon
Președintele Macron a apărat utilizarea de către prim ministra Elisabeth Borne a articolului 49.3 din Constituție pentru a adopta reforma pensiilor. „Chiar și într-un moment de incandescență politică, nu există o majoritate alternativă”, a remarcat el, amintind de eșecul moțiunii de cenzură depuse împotriva guvernului. Premierul „are încrederea mea pentru a conduce această echipă guvernamentală”, a dat din nou asigurări. „Mandatul pe care i l-am dat este de a continua să lărgească această majoritate (parlamentară) cât mai mult posibil”, cu personalități „de dreapta și de stânga”.
O schiță a restului de mandat de cinci ani
Pe lângă măsurile referitoare la impozitul excepțional pe companii și la condițiile de muncă, Emmanuel Macron a schițat și următoarea etapă a mandatului său de cinci ani.
După ce a „reușit în tot ceea ce privește aspectul muncii”, șeful statului vrea să acorde prioritate „ordinii republicane”. El a anunțat că „200 de brigăzi de jandarmerie” vor fi deschise în Franța, a promis „mai mulți grefieri” și „o lege de programare militară în următoarele luni”. În sfârșit, el va pune accentul pe „progrese pentru mediul de viață: școală, sănătate și ecologie”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu