Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare
Franţa va reduce semnificativ subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice, conform unei surse guvernamentale, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice şi a deficitului bugetar, transmite Reuters, citată de News.ro.
Noua schemă de subvenţii va oferi între 2.000 şi 4.000 de euro, în funcţie de venituri, faţă de intervalul anterior de 4.000-7.000 de euro.
Această măsură, care urmează să fie implementată în următoarele zile, face parte dintr-un efort mai larg de a reduce cheltuielile publice şi de a acoperi deficitul bugetar.
Oficialii au precizat că guvernul rămâne angajat în electrificarea parcului auto, dar constrângerile bugetare sunt semnificative.
Pentru 2025, totalul sprijinului public pentru electrificarea vehiculelor este planificat la aproximativ 1 miliard de euro, în scădere de la peste 1,5 miliarde de euro în acest an.
Din această sumă, aproximativ 70% va fi alocată subvenţiilor pentru achiziţii, restul fiind direcţionat către vehiculele comerciale şi un program de leasing social destinat gospodăriilor cu venituri mici.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank