G4Media.ro

Franţa se opune revizuirii regulilor actuale ale UE privind controlul exportului de…

sursa foto: Telegram/ Armata Ucrainei

Franţa se opune revizuirii regulilor actuale ale UE privind controlul exportului de componente militare

Franţa se pronunţă împotriva oricărei revizuiri a actualelor reguli ale Uniunii Europene referitoare la controlul exporturilor de echipamente militare în interiorul blocului comunitar, au declarat surse concordante citate vineri de agenția de știri Euractiv, informație preluată de Agerpres.

Pentru a reduce obstacolele administrative şi a accelera producţia de armament, Comisia Europeană a propus facilitarea deplasării componentelor echipamentelor militare între ţările membre UE, relaxând regulile de control asupra exporturilor naţionale.

După o tentativă nereuşită în urmă cu doi ani, executivul UE a propus încă o dată o schimbare a regulilor Programului privind industria de apărare europeană (EDIP). Acesta este menit să consolideze efortul de apărare european în faţa unui aliat american din ce în ce mai nesigur şi prevede un buget de 1,5 miliarde de euro pentru a favoriza mai degrabă achiziţii de echipamente militare europene decât importuri în perioada 2025-2027.

Însă cu numai câteva săptămâni înaintea încheierii dezbaterilor, Parisul încă se opune relaxării regulilor privind controlul exporturilor, au declarat sursele citate pentru Euractiv.

Potrivit clauzei din EDIP, Franţa ar renunţa la obligaţia sa naţională actuală de a supraveghea transportul componentelor militare pe care le vinde în interiorul Uniunii Europene.

În prezent, atunci când o companie franceză vinde un o componentă militară considerată ”sensibilă” unei alte ţări UE, de exemplu Germaniei, guvernul francez trebuie să aprobe vânzarea, aşa cum procedează cu orice alt produs de apărare. Apoi, dacă Germania vrea să includă componenta respectivă în alt produs sau să o revândă să spunem Suediei, atunci Germania este obligată să obţină aprobarea Parisului.

Însă clauza EDIP ocoleşte aprobarea Franţei în cazul revânzării: Germania ar putea revinde componente sensibile obţinute din Franţa către Suedia, fără a avea nevoie de aprobarea prealabilă a Parisului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.