Franța și Algeria, în pragul rupturii după expulzarea reciprocă a 24 de agenți diplomatici – analiză Le Monde

Analiză Le Monde, preluată de Rador:

O relație aflată în impas, sau cel puțin redusă la strictul necesar. Legătura franco-algeriană nu a mai fost atât de deteriorată din 1962, simptom al unei prăpastii psihologice între două capitale care nu se mai înțeleg.

În decurs de patruzeci și opt de ore, Parisul și Algerul au procedat la expulzarea reciprocă a douăzeci și patru dintre agenții lor diplomatici și consulari, doisprezece de fiecare parte.

Și, rechemându-și simultan „pentru consultare” ambasadorul de la Alger, Franța se aliniază, în registrul „scaunului gol”, cu Algeria, care își „retrăsese” deja ambasadorul staționat la Paris pe 30 iulie 2024, în urma schimbării de poziție pro-marocane a Franței în Sahara Occidentală. În absența unei rupturi clare, dificil de menținut în timp, având în vedere interpenetrarea celor două societăți, relația bilaterală va intra într-o stare de hibernare prelungită, o condiție prealabilă pentru o recalibrare garantată a legăturilor dintre cele două țări.

Ironia amară a acestei mari oportunități ratate, care a devenit legătura franco-algeriană, este că anunțul poziției de înăsprire a Parisului a venit chiar de la Emmanuel Macron, cel mai „pro-algerian” președinte pe care l-a cunoscut vreodată a Cincea Republică. Marți, 15 aprilie, Palatul Elysée a anunțat public decizia sa de a expulza doisprezece agenți diplomatici și consulari algerieni staționați în Franța, ca răspuns la o măsură echivalentă luată cu două zile mai devreme de Alger împotriva agenților ambasadei Franței.

„Autoritățile algeriene își asumă responsabilitatea pentru deteriorarea bruscă a relațiilor noastre bilaterale”, se arată în declarația prezidențială. Cuvintele contează: „degradare”, „brutal”. Furia este acum acceptată în mod deschis, acolo unde delicatețea diplomatică se lăuda anterior cu „proximitatea unică” și „densitatea inegalabilă” a relației bilaterale. Vremurile s-au schimbat.

Fără precedent de la independența din 1962

Pentru a aprecia pe deplin intensitatea furtunii care se formează acum între cele două capitale, trebuie ținut minte că o astfel de încrucișare a expulzărilor la o asemenea amploare este fără precedent de la independența Algeriei în 1962. În analele diplomatice franceze, trebuie să ne referim la tulburările dintre Paris și Moscova – în special cele din mai 2022, în urma invaziei rusești a Ucrainei – pentru a constata niveluri mai ridicate de expulzări. Și, așa cum se întâmplă adesea în astfel de circumstanțe, ambele părți se învinovățesc reciproc pentru criză.

Algerul și-a justificat decizia de a-i expulza pe cei doisprezece agenți francezi ca răspuns la arestarea, pe 8 aprilie, a unui agent al consulatului său din Créteil (Val-de-Marne). Acesta din urmă se numără printre cele trei persoane acuzate în ancheta privind răpirea și sechestrarea – timp de douăzeci și șapte de ore – a unui influencer opus regimului, Amir Boukhors, care a avut loc pe 29 și 30 aprilie 2024 între Val-de-Marne și Seine-et-Marne.

Operațiunea ar fi fost pusă la cale, potrivit lui Boukhors (cunoscut sub numele de „Amir DZ”), cu scopul de a-l intimida și de a-l descuraja să continue dezvăluirile sale despre faptele anumitor clanuri ale regimului algerian. Ancheta poliției în acest caz, care a început în primăvara anului 2024, a progresat, inițial cu dificultate, până când s-a accelerat în februarie 2025, când Parchetul Național Antiterorist a sesizat brigada criminală.

Ancheta judiciară deschisă pe 11 aprilie a dus, a doua zi, la punerea sub acuzare și arestarea provizorie a trei persoane, inclusiv a agentului consulatului algerian din Créteil.

În motivație, autoritățile de la Alger au grijă să nu admită natura judiciară a procedurii franceze în curs, preferând să sublinieze exclusiv dimensiunea polițienească prin arestarea agentului consular „[tratat] într-un mod rușinos și lipsit de demnitate, ca un hoț”.

Această interpretare a evenimentelor nu are alt scop decât să-l acuze pe ministrul francez de interne, Bruno Retailleau, descris de Ministerul algerian al Afacerilor Externe drept un „ministru care excelează în trucuri murdare”. În ochii Algerului, Retailleau este, de fapt, conducătorul unei campanii de „ostilitate” față de Algeria, iar arestările în contextul anchetei privind răpirea ar fi doar o armă printre altele.

„Afacerea [a fost] fabricată și pilotată de șeful din Place Beauvau /sediul Ministerului francez de Interne, n. ed./” cu „singurul obiectiv de a sabota reluarea dialogului dintre cele două țări”, scria miercuri cotidianul algerian L’Expression, apropiat guvernului. Nu este nesemnificativ nici faptul că cei doisprezece agenți ai ambasadei franceze expulzați raportează cu toții Ministerului de Interne.

Franța respinge evident această interpretare a Algerului care „ignoră regulile fundamentale ale procedurilor noastre juridice”, conform termenilor comunicatului de presă de la Elysée.

O săptămână de acalmie

În orice caz, acest nou șoc în relația bilaterală pune capăt unei perioade de acalmie care a durat doar o scurtă săptămână. Vizita „liniștitoare” la Alger, efectuată pe 6 aprilie de ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, părea să inițieze o dezescaladare după o criză virulentă de opt luni între cele două țări. Născută din recunoașterea de către Macron a „suveranității marocane” asupra Saharei Occidentale, această nouă secvență de animozitate franco-algeriană a fost exacerbată de incidente care au inflamat pasiunile: arestarea la mijlocul lunii noiembrie, la Alger, a scriitorului franco-algerian Boualem Sansal, pentru comentariile sale privind granița dintre Algeria și Maroc, refuzul guvernului algerian de a-i primi înapoi pe unii dintre cetățenii săi expulzați de pe teritoriul francez etc.

După ce criza a atins punctul culminant în martie, reluarea contactului dintre Emmanuel Macron și omologul său Abdelmadjid Tebboune, care nu își mai vorbiseră din vara anului 2024 – din cauza unor dezacorduri privind Sahara Occidentală – a deschis calea pentru vizita lui Barrot la Alger, stârnind speranțe de încălzire a situației. Îmbunătățirea a fost de scurtă durată.

Așadar, yo-yo-ul dintre Franța și Algeria continuă, cu riscul de a (ne) ameți. Furtuna este urmată de o perioadă de acalmie înainte de o altă furtună, care se va încheia cu încă o relaxare. O perturbare diplomatică pe măsura complexității crescânde a relației franco-algeriene, pradă unor forțe opuse – centrifuge și centripete – lipsite de orice cadru solid care să le canalizeze.

De ce aceste oscilații constante între cele două capitale? De ce această incapacitate de a stabiliza relația, de a înscrie secvențele de dezgheț? Un prim element de răspuns constă în natura multifațetată a acestei legături franco-algeriene, care o face unică. Rezultatul unei împletiri de memorie colonială, moșteniri migratorii, punți economice, interese strategice și convulsii identitare de ambele părți, legătura dintre Franța și Algeria este o încurcătură infinit de complicată de navigat.

Dificultatea nu este, în sine, insurmontabilă. Adevărata provocare constă mai degrabă în lipsa de sincronicitate dintre diferitele agende politice, strategice și judiciare. Când Franța este pregătită pentru dialog, Algeria este absorbită de alte imperative și invers. Și chiar și atunci când diplomații sunt pe aceeași lungime de undă, logica partizană a fiecărei țări împinge în direcția opusă. Ca să nu mai vorbim de incidentele de securitate sau vicisitudinile juridice care precipită abaterile de la regulă.

Blestemul eșecului

E un pic ca blestemul eșecurilor. De la începutul erei Macron, nu a existat niciodată un răspuns simultan la bunele intenții. Cele două capitale nu sunt niciodată gata în același timp, iar această lipsă de sincronicitate acționează ca o otravă lentă, insuflând impresia că relația este fundamental defectuoasă. Cursul ultimei crize a demonstrat din nou acest lucru.

În timp ce diplomații lucrau în primăvara anului 2024 la perspectiva unei vizite de stat la Paris a președintelui Tebboune, acesta din urmă a fost luat prin surprindere de schimbarea de direcție pro-marocană a domnului Macron în ceea ce privește Sahara Occidentală. Prin urmare, furia algeriană era inevitabilă.

Iar înăsprirea poziției Parisului va veni ca răspuns la arestarea scriitorului Boualem Sansal, în toamnă, și la refuzul Algerului, în ianuarie, de a-i primi înapoi pe unii dintre cetățenii săi expulzați din Franța.

În ciuda tuturor acestor lucruri, o dezescaladare a început în februarie, până când atacul cu cuțitul din Mulhouse (un mort și șase răniți, în Haut-Rhin), care a implicat un algerian aflat într-o situație ilegală – și a cărui expulzare eșuase de paisprezece ori – a reaprins flăcările controversei. Același scenariu cu eșec s-a repetat șase săptămâni mai târziu: arestarea agentului consulatului algerian din Créteil, rezultatul unei anchete care începuse cu mai puțin de un an înainte privind răpirea lui Amir Boukhors, a torpilat calmul adus de vizita domnului Barrot la Alger.

Între cele două țări, planetele nu au fost niciodată cu adevărat aliniate pentru a oferi șansa unor secvențe de relaxare. Procesele politice nu au putut niciodată fi protejate de decizii geopolitice nefavorabile, incidente de securitate, calendare judiciare sau escaladare politică internă. De fiecare dată, aceste pericole au spulberat încercările de normalizare, simptom al unei relații cu siguranță fragile.

Autor: Frédéric Bobin / Traducerea: Ruxandra Lambru