G4Media.ro

Franţa şi Germania cer organizarea de noi alegeri în Kosovo în municipalităţile…

Sursa: Facebook / Emmanuel Macron

Franţa şi Germania cer organizarea de noi alegeri în Kosovo în municipalităţile afectate de proteste

Franţa şi Germania i-au îndemnat pe liderii din Kosovo şi Serbia să organizeze noi alegeri cât de curând posibil în municipalităţile afectate de proteste, a declarat joi preşedintele francez Emmanuel Macron, la finalul summitului Comunităţii Politice Europene de la Chişinău, transmite Agerpres.

Macron a mai precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Franţa şi Germania le-au cerut de asemenea autorităţilor din Kosovo să clarifice regulile privind alegerile.

Preşedinţii din Serbia şi Kosovo au insistat joi că vor să dezamorseze criza din nordul Kosovo, dar au dat puţine semne că vor să dea înapoi de pe poziţiile lor.

Când au ajuns la summitul CPE de lângă Chişinău, liderul sârb Aleksandar Vucic şi omoloaga sa din Kosovo, Vjosa Osmani, nu au intrat în contact unul cu celălalt nici chiar atunci când s-au aflat la doar câţiva metri distanţă pe covorul roşu, notează Reuters.

Mai devreme, o sursă diplomatică europeană declarase pentru Reuters că Vucic şi Osmani au avut o „întâlnire informală” cu liderii francez şi german, Emmanuel Macron şi Olaf Scholz, precum şi cu şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.A

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cum au ajuns localități majoritar sârbești în Kosovo ? Nu puteau rămâne în cadrul Serbiei ?