G4Media.ro

Franţa şi Portugalia îşi întăresc cooperarea în domeniul apărării / Macron: Este…

Sursa foto: Ludovic MARIN / AFP / Profimedia

Franţa şi Portugalia îşi întăresc cooperarea în domeniul apărării / Macron: Este un lucru foarte bun pentru că ne face să avem o Europă care investeşte mai mult în apărarea şi securitatea sa

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul portughez Luis Montenegro au semnat vineri un acord pentru a consolida cooperarea între ţările lor în materie de apărare, pe care preşedintele francez l-a dat ca exemplu al unei „Europe a armamentului” care „cheltuieşte mai mult şi produce pe teritoriul său”, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Acordul pe care îl semnăm vineri serveşte acestui obiectiv”, a declarat Macron în cursul unei conferinţe de presă comune la Porto cu premierul portughez, pe fondul semnării a zece contracte, între care o scrisoare de intenţie menţionând „decizia Portugaliei de a achiziţiona 12 tunuri Caesar” până în 2027 şi „până la 36” către orizontul anului 2034.

În afară de tunuri de artilerie cu rază lungă de acţiune montate pe camioane, care şi-au dovedit utilitatea în cei trei ani de război în Ucraina, acordul marchează astfel voinţa Franţei de a „lucra cu soluţiile tehnologice pe care le aduce Portugalia în materie de drone şi cu capacitatea ei de inovare”, a adăugat Macron.

„Este un lucru foarte bun pentru că ne face să avem o Europă care investeşte mai mult în apărarea şi securitatea sa”, iar „pentru aceasta avem nevoie de o Europă care cheltuieşte mai mult în Europa, adică care produce mai multe soluţii în materie de apărare şi capacităţi pe teritoriul european”, a subliniat el.

Macron intenţionează să reia acest mesaj pe 6 martie la Bruxelles, când va avea loc un summit extraordinar al şefilor de stat şi de guvern din cele 27 de state ale Uniunii Europene.

„Vom promova această voinţă de a merge mult mai repede şi mai puternic, de a degaja finanţări naţionale şi europene suplimentare” pentru a dezvolta „capacităţile de care avem nevoie mai mult”, a afirmat el, menţionând între altele „apărarea sol-aer, dronele şi sistemele antidrone”, precum şi „tunurile cu rază lungă de acţiune”.

Susţinător al „preferinţei europene” în materie de apărare, Macron a estimat că după războiul în Ucraina, care a fost „o primă trezire strategică” în materie, există o problemă „suplimentară” după recentele luări de poziţie ale preşedintelui american Donald Trump.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.