Franța trimite trei avioane militare cu ajutoare pentru Gaza/ Parisul anunță că are trei nave militare în estul Mării Mediterane gata să răspundă la evoluţia situaţiei
Trei avioane franceze cu 54 de tone de ajutoare pentru Gaza au sosit în Egipt în acest week-end, iar Franţa are trei nave militare în estul Mării Mediterane gata să răspundă la evoluţia situaţiei, au declarat înalţi oficiali duminică, informează Reuters, citată de Agerpres.
Anunţurile au fost făcute în contextul în care ministrul francez de externe Catherine Colonna a cerut un „armistiţiu umanitar imediat” în timpul unei călătorii la Doha şi a avertizat împotriva extinderii conflictului în regiune.
Israelul a respins apelurile internaţionale repetate de încetare a focului.
Ajutorul francez a fost livrat la sfârşitul săptămânii de două avioane Airbus A400M, care sunt parţial blindate, a declarat armata franceză pe X.
Ministrul Apărării, Sebastien Lecornu, a menţionat ulterior sosirea unui al treilea avion cu ajutoare A400M.
„Acest transport umanitar, care este destinat populaţiei civile din Fâşia Gaza, conţine medicamente, ajutoare alimentare, generatoare”, a spus căpitanul unuia dintre avioane, locotenent-colonelul Nicolas sâmbătă dimineaţă, înainte de decolare.
Un port elicopter francez, Tonnerre, care are facilităţi de asistenţă medicală, şi două nave militare se află în Marea Mediterană, a mai informat armata franceză pe X. Acestea fac parte dintr-un „aparat robust şi versatil care este capabil să integreze evoluţiile situaţiei din regiune”, a adăugat, fără a intra în detalii.
Joi, ministrul Lecornu a anunţat că va fi trimis un al doilea port elicopter, Dixmude.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank