G4Media.ro

Franța: Un polițist din Marsilia, rănit de un bărbat înarmat cu un…

captura youtube

Franța: Un polițist din Marsilia, rănit de un bărbat înarmat cu un cuţit în faţa unui centru de donaţii pentru ucraineni

Un poliţist a fost rănit sâmbătă la Marsilia, în sudul Franţei, de un bărbat înarmat cu un cuţit, care a fost apoi împuşcat mortal, în faţa unui centru de donaţii pentru ucraineni, relatează Agerpres, conform AFP.

Agresiunea a avut loc în jurul orei locale 09.00 (08.00 GMT), când acest bărbat a atacat trei poliţişti municipali, a declarat pentru AFP adjunctul şefului poliţiei municipale din Marsilia, Yannick Ohanessian.

„După ştiinţa mea şi a primarului el nu a avut revendicări”, a declarat ministrul de interne Gérald Darmanin, prezent la Marsilia sâmbătă dimineaţă pentru inaugurarea unui comisariat.

Agresorul a fost un „individ evident violent”, a precizat ministrul.

Colegii poliţistului rănit au „ripostat mai întâi cu arme non letale, apoi unul dintre poliţişti a ripostat cu o armă letală”, rănindu-l mortal pe agresor, a precizat Ohanessian.

Potrivit unei surse dintr-un sindicat al poliţiei, colegii poliţistului vizat ar fi utilizat mai întâi un pistol cu şocuri electrice şi o altă armă neletală, înainte ca unul dintre ei să tragă în cele din urmă cu arma de serviciu. Potrivit aceleiaşi surse, atacatorul era înarmat cu un cuţit cu lama de circa 20 cm.

Potrivit ministrului de interne, „agresorul era francez”. „Pentru moment, după cunoştinţele mele, el nu era cunoscut serviciilor de poliţie şi nu ar avea antecedente judiciare”, a adăugat el.

Potrivit sursei din sindicatul poliţiei, poliţistul rănit avea o rană de 5 cm la o mână. El a fost transportat la spital, iar cei doi colegi ai săi, „extrem de şocaţi”, au fost duşi la urgenţe psihiatrice, a precizat Ohanessian.

Sursa foto: captură youtube

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. ASA TREBUIE FACUT SI IN ROMANIA CIND SINT ATACATI POLITISTI. DAR AI NOSTRI SINT FRICOSI SI IAU BATAIE.ASTFEL DE POLITISTI TREBUIE CONCEDIATI

    • După care vin alții..sa spună cu câtã brutalitate intervine politia…ca au drepturi și cã polițiștii sunt niște bestii. Iar legea este făcută într-un mare fel..ca sa nu intru-n detalii…..din păcate

  2. @asa este, totusi parca acum incepem sa ne explicam ce hram poarta toti acei care sunt cu drepturile in gura de dimineata pana sear. Eu cred ca sunt conserve rusesti menite de a provoca instabilitate .Acuma, ce sa zic, cu asa politicieni de mucava, orice este permis.