Franţa va furniza combustibil nuclear Slovaciei pentru a-şi reduce dependenţa faţă de Rusia
Grupul francez Framatome va furniza combustibil nuclear Slovaciei pentru a-şi reduce dependenţa faţă de Rusia, în virtutea unei declaraţii de intenţie semnate miercuri, cu prilejul vizitei preşedintelui Emmanuel Macron la Bratislava, relatează AFP.
Framatome va livra combustibil precum cel fabricat de ruşi pentru a alimenta parcul nuclear slovac de concepţie sovietică, potrivit documentului semnat la palatul prezidenţial, a precizat o sursă diplomatică franceză.
Grupul francez EDF va participa de altfel la apelul de oferte pentru noua fază de construcţie la situl nuclear de la Mochovce, aflat la circa 100 km distanţă de Bratislava.
„Trebuie să fim independenţi de aprovizionarea rusă”, a declarat preşedinta slovacă Zuzana Caputova în conferință de presă comun[ cu omologul ei francez. Ea a subliniat că Franţa este un „partener privilegiat” pentru căutarea de soluţii alternative la combustibilul rus.
Framatome, ca şi compania americană Westinghouse, a semnat anul trecut acorduri de aprovizionare cu combustibil nuclear a centralelor din Republica Cehă, vecina Slovaciei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank