Franța va livra Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune „Storm Shadow”
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat marți, în prima zi a summitului NATO, că Franța va livra Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune „Scalp”, denumirea în limba franceză a rachetei Storm Shadow.
„Am decis să livrăm noi rachete de atac în adâncime Ucrainei”, a declarat Macron la sosirea la locul de desfășurare a summitului de la Vilnius, în Lituania. potrivit agenției AFP. „Cred că ceea ce este important pentru noi astăzi este să transmitem un mesaj de susținere a Ucrainei, a unității NATO”, a adăugat el.
Marea Britanie a livrat deja aceste rachete Ucrainei.
Storm Shadow este o rachetă de croazieră anglo-franceză cu rază lungă de acțiune, lansată din aer, dezvoltată începând din 1994 de Matra și British Aerospace, iar în prezent este fabricată de MBDA. „Storm Shadow” este denumirea britanică a armei. În Franța se folosește denumirea SCALP-EG („Système de Croisière Autonome à Longue Portée – Emploi Général”).
Cu o rază de acțiune de peste 250 km, Storm Shadow este arma cu cea mai lungă rază de acțiune livrată Ucrainei de către aliații occidentali până în prezent.
Storm Shadow este concepută pentru a ataca clădiri și structuri mari, cum ar fi infrastructura portuară, centre de control, buncăre, situri de rachete, aerodromuri și poduri.
În prezent, racheta se află în serviciul Forțelor Aeriene Regale, precum și al Forțelor Aeriene franceze și italiene și și-a dovedit anterior eficiența în operațiunile din Irak și Libia.
Rachetele furnizate de Marea Britanie sunt lansate numai din aer. Rachetele franceze pot fi lansate de pe nave și submarine, notează BBC.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank