Franţa va sancţiona difuzarea online a unor informaţii ce ar putea pune în pericol viaţa altor persoane. Decizia vine după decapitarea profesorului de istorie
Premierul francez Jean Castex a anunţat vineri introducerea de sancţiuni pentru difuzarea online a unor informaţii personale ce ar putea „pune în pericol viaţa altor persoane”, după asasinarea, în urmă cu o săptămână, a unui profesor de istorie în regiunea pariziană, informează AFP, preluată de Agerpres.
Legea împotriva separatismului ce va fi prezentată pe 9 decembrie va include „posibilitatea de a-i sancţiona pe cei care postează online informaţii personale ce pun în pericol viaţa altora”, a spus Castex, citând cazul profesorului Samuel Paty, a cărui identitate şi numele colegiului la care preda au fost publicate pe internet de părintele unui elev şi un predicator islamist.
El a anunţat de asemenea „o întărire a protecţiei funcţionarilor şi agenţilor publici”, în scopul „penalizării celor care fac presiuni” asupra lor, „prin cuvinte sau comportamente, cum s-a întâmplat la Conflans-Sainte-Hornorine la adresa lui Paty şi a directoarei colegiului”.
Premierul francez a făcut şi un prim bilanţ al controalelor efectuate pe parcursul săptămânii la responsabili de asociaţii islamiste.
Jean Castex a anunţat că au fost efectuate „56 de vizite” la domiciliu şi au avut loc 27 de arestări, după semnalări de conţinuturi online ilicite.
„S-a decis efectuarea a 123 de vizite la domiciliu şi 56 au fost deja efectuate”, a declarat premierul francez, precizând că „1.279 de semnalări pe platforma Pharos, serviciu dedicat semnalării de conţinuturi ilicite pe internet, au permis 27 de arestări”.
Premierul francez a anunţat o întărire a efectivelor platformei de supraveghere a reţelelor, precum şi crearea „unui departament specializat al Parchetului din Paris pentru centralizarea urmăririlor şi îmbunătăţirea eficacităţii lor”.
În ceea ce priveşte lupta împotriva urii online, Castex a precizat că ea se va face în mod concertat cu directivele Comisiei Europene.
Executivul european urmează să dezvăluie până la sfârşitul anului o nouă legislaţie, „Digital Services Act”, pentru a reglementa mai bine giganţii înaltelor tehnologii în materie de gestionare a datelor, dezinformare şi în special discursuri ale urii.
Luni, vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jourova, a estimat că lupta împotriva conţinuturilor de ură online trebuie să fie însoţită de „garanţii” necesare pentru protejarea libertăţii de exprimare.
Foto: Prim-ministrul francez, Jean Castex / Sursa: captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.