G4Media.ro

Franţa vrea compensaţii pentru anularea sesiunii Parlamentului European de la Strasbourg /…

Sursa Foto: Windeurope.org

Franţa vrea compensaţii pentru anularea sesiunii Parlamentului European de la Strasbourg / Ultima sesiune plenară s-a ținut în februarie/ Circa 2500 funcționari și europarlamentari vin aici timp de trei zile și jumătate pe lună

Franţa mizează pe o revenire rapidă a sesiunilor plenare ale Parlamentul European (PE) la Strasbourg şi solicită compensaţii sub forma unor evenimente europene suplimentare în capitala alsaciană, a indicat luni secretarul de stat pentru afaceri europene, Clément Beaune, transmite AFP, citată de Agerpres.

În condiţiile în care sesiunea PE care se deschide luni a fost mutată la Bruxelles din cauza pandemiei, Beaune a vorbit despre determinarea sa de ‘a lupta pentru o întoarcere rapidă a sesiunilor plenare la Strasbourg, de a lucra împreună la compensaţii şi de a proiecta Strasbourg drept capitală europeană în lunile şi anii ce vin’.

În ce priveşte posibilele compensaţii, ‘explorăm diferite piste foarte concrete (…) pentru ca, fără ambiguitate, Uniunea Europeană să-şi marcheze ataşamentul faţă de prezenţa sa la Strasbourg’, a explicat secretarul de stat, într-o conferinţă de presă la finalul unei reuniuni cu prefectul departamentului Bas-Rhin, Josiane Chevalier, cu primarul din Strasbourg, Jeanne Barseghian, cu deputaţi şi cu reprezentanţi ai colectivităţilor locale.

Fără a intra în detalii, Clément Beaune a evocat posibilitatea ca anumite lucrări ale conferinţei privind viitorul Europei, ce urmează să înceapă în scurt timp, să se desfăşoare la Strasbourg, dar şi discuţii despre ‘durata, numărul’ sesiunilor în plen ale PE.

Potrivit tratatelor europene, PE are sediul la Strasbourg, unde se desfăşoară anual 12 sesiuni plenare de câte trei zile şi jumătate. În restul timpului, eurodeputaţii lucrează la Bruxelles, ceea ce constituie o sursă de dezbateri de mai mulţi ani. Orice modificare de tratat trebuie aprobată de toate statele membre ale UE.

Numeroşii partizani ai unui sediu unic, ce ar fi stabilit la Bruxelles, denunţă cu regularitate costurile financiare şi ecologice ale acestei ‘transhumanţe’ lunare a circa 2.500 de persoane şi faptul că imensul complex de la Strasbourg este utilizat doar patru zile pe lună.

Potrivit lui Clément Beaune, în timp ce în clădirea PE de la Bruxelles sunt necesare lucrări importante, sediul de la Strasbourg ‘nu este doar o obligaţie juridică înscrisă în tratate, (…) nu este doar o bătălie defensivă şi cu atât mai puţin o relicvă a trecutului’.

În aceeaşi conferinţă de presă, primarul ecologist al Strasbourgului, Jeanne Barseghian, şi-a exprimat dorinţa ca viitoarea sesiune în plen a PE, prevăzută între 5 şi 8 octombrie, să aibă loc în acest oraş, pentru prima dată după luna februarie. ‘Trebuie să mergem şi mai departe în întărirea dimensiunii europene’ a Strasbourgului, a insistat ea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...