G4Media.ro

Franţa vrea să cumpere un sistem indian de lansatoare de rachete /…

Sursa foto: Știrile Pro TV

Franţa vrea să cumpere un sistem indian de lansatoare de rachete / Sistemul de lansatoare de rachete Pinaka are o rază de acţiune de până la 90 km

Franţa se află în negocieri avansate cu India pentru achiziţia unui sistem multi-rachetă de artilerie, a declarat luni un oficial indian de rang înalt. Dacă acordul se va concretiza, acesta va marca prima dată când al doilea cel mai mare furnizor de arme al Indiei cumpără echipamente militare de la New Delhi, transmite Reuters, transmite News.ro.

India, cel mai mare importator de arme din lume, încearcă să-şi consolideze producţia locală pentru a-şi satisface nevoile de apărare şi şi-a crescut treptat exporturile din acest sector.

Sistemul de lansatoare de rachete Pinaka, fabricat în India şi având o rază de acţiune de până la 90 km, a fost prezentat unei delegaţii franceze în urmă cu aproximativ trei luni şi a fost considerat satisfăcător, a declarat un al doilea oficial sub protecţia anonimatului.

”Franţa este în discuţii active pentru Pinaka. Nu s-a ajuns încă la un acord, dar negocierile continuă,” a confirmat Ummalaneni Raja Babu, director general al Departamentului pentru rachete şi sisteme strategice din cadrul Organizaţiei pentru Cercetare şi Dezvoltare în Apărare a Indiei (DRDO).

Premierul indian Narendra Modi a sosit luni în Franţa pentru a co-prezida un summit internaţional privind inteligenţa artificială împreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron. Cei doi lideri vor avea discuţii bilaterale marţi, dar nu este clar dacă achiziţia sistemului de rachete va fi pe agenda întâlnirii.

Ministerul de Externe al Indiei şi Ambasada Franţei la New Delhi nu au oferit imediat comentarii cu privire la acest subiect.

Între 2019 şi 2023, Franţa a fost al doilea cel mai mare furnizor de arme al Indiei, după Rusia, conform Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI).

Sistemul Pinaka, utilizat de armata indiană şi desfăşurat în timpul conflictului din 1999 dintre India şi Pakistan, este în prezent îmbunătăţit pentru a obţine o rază de acţiune extinsă, a precizat Babu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pai când trumpy anunta taxe ue trebuie sa arate ca exista variante la importul masiv de armament din sua. E o mișcare mică dar e un început.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.