G4Media.ro

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de…

Photo by BENJAMIN CREMEL / AFP

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News, citat de News.ro.

„Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick, în vârstă de 60 de ani, a murit liniştit în după-amiaza zilei de 26 decembrie, după ce s-a luptat cu cancerul. Cerem intimitate pentru familia mai largă a lui Nick în acest moment”, a anunţat un purtător de cuvânt al lui Keir Starmer.

Prim-ministrul a spus că fratele său a fost un „om minunat”, care „a făcut faţă tuturor provocărilor pe care viaţa i le-a aruncat, cu curaj şi bună dispoziţie. Ne va lipsi foarte mult”, a transmis Keir Starmer.

„Aş dori să le mulţumesc tuturor celor care l-au tratat şi au avut grijă de Nick. Priceperea şi compasiunea lor sunt foarte apreciate”, a mai spus premierul de la Londra.

Prim-ministrul, care ar fi trebuit să plece în vacanţă cu familia sa vineri, va rămâne acasă.

Liderul Partidului Conservator, de opoziţie, Kemi Badenoch, i-a trimis condoleanţe premierului şi familiei sale, adăugând: „Aceasta este o veste îngrozitoare. Cu atât mai devastatoare în perioada Crăciunului”.

Nick Starmer a avut o sănătate fragilă încă de mic și a părăsit şcoala fără nicio calificare formală. S-a confruntat cu probleme grave de sănătate în timpul vieţii sale, care nu i-au permis să aibă o slujbă pe termen lung. S-a simţit foarte rău în 2022 şi a suferit complicaţii în timpul unei intervenţii chirurgicale majore, care a necesitat îngrijiri vitale, potrivit unei biografii a prim-ministrului scrisă de fostul jurnalist Tom Baldwin. Sir Keir Starmer s-a detaşat de campania pentru alegerile locale pentru a-l vizita de mai multe ori în spital, personalul permiţându-i să folosească o poartă din spate pentru a evita presa. Ulterior, el a mulţumit unora dintre membrii echipei medicale care i-au salvat viaţa fratelui său, spunându-le în cadrul unei reuniuni a Pancreatic Society: „Sper că ştiţi ce înseamnă pentru mine şi familia mea”.

Premierul Keir Starmer, care are 62 e ani, mai are încă doi fraţi, unul mai mare şi unul mai mic.

El a vorbit pentru prima dată anul trecut despre relaţia sa cu fratele său Nick în biografia lui Tom Baldwin. „Nick a primit un set de cărţi diferit de al meu – au fost probleme cu care eu nu a trebuit să mă confrunt niciodată”, a mărturisit Keir Starmer. El a povestit în carte că se bătea cu alţi băieţi pentru a-l proteja pe Nick atunci când acesta era făcut „gras” sau „prost” de către alţi copii. „Chiar şi acum încerc să evit să folosesc astfel de cuvinte pentru a descrie pe cineva”, a adăugat premierul.

Premierul şi-a povestit, de asemenea, că şcoala lui Nick l-a catalogat drept copil cu nevoi speciale, spunând: „Nu aveau nicio aşteptare de la el şi nici nu sunt sigur că a susţinut examene, aşa că nu a avut nimic de arătat la ieşirea din învăţământ”. Dar el a mai spus că părinţii lor i-au tratat exact la fel, tatăl său spunându-i: „Nick a realizat la fel de multe ca şi tine, Keir”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.