G4Media.ro

Frații Micula au pus sechestru pe una dintre cele mai mari companii…

Foto: Agerpres / Simion Mechno

Frații Micula au pus sechestru pe una dintre cele mai mari companii de stat pentru a-și recupera despăgubirile de zeci de milioane de dolari datorate de statul român

Fraţii Micula au reuşit să pună sechestru pe acţiunile uneia dintre cele mai mari şi mai profitabile companii din energie, în încercarea de a-şi acoperi despăgubirile pe care i le datorează statul român, scrie Adevărul.ro. Executarea este suspendată provizoriu.

SN Nuclearelectrica a informat marţi Bursa de Valori Bucureşti asupra instituirii sechestrului de către Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti “Mazilu şi Asociatii” pe un număr de 67.071.301 acţiuni deţinute de Statul Român la SNN.

Cele 67 de milioane de acţiuni reprezintă 27% din acţiunile deţinute de Ministerul Economiei.

  • „În data de 27.11.2019, Ministerul Finanţelor Publice a notificat Nuclearelectrica prin adresa nr. 323076 cu privire la faptul că, la acest moment, executarea care face obiectul dosarului este suspendată provizoriu prin încheierea de sedinţă din 26.11.2019 pronunţată de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, în dosarul nr. 27749/302/2019, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării”, se arată în informarea trimisă BVB.

Fraţii Micula au câştigat la Curtea de arbitraj internaţional un proces cu statul român şi trebuie să primească această sumă.

Iniţial, datoria era de 84,5 milioane de euro, restul până la 395 de milioane reprezentând dobânzi şi penalităţi. În încercarea de a-şi recupera banii, fraţii Micula s-au îndreptat către companiile de stat, punând popriri şi pe conturile Romatsa.

În luna septembrie 2015, ROMATSA a fost notificată de către EUROCONTROL cu privire la existenţa unui act de executare silită transmis de un executor judecătoresc belgian asupra fondurilor cuvenite regiei, obţinute din activitatea de prestare de servicii de trafic aerian, în urma procesului dintre fraţii Micula şi statul român.

În consecinţă, conturile bancare ale ROMATSA nu au mai fost alimentate cu sumele de bani aferente serviciilor deja efectuate de dirijare a traficului aerian, întrucât, în urma unei hotărâri a instanţei de judecată din Belgia, sumele colectate de EUROCONTROL în numele ROMATSA au fost blocate în contul unei datorii a statului român.

Citește integral pe Adevărul.ro

Sursa Foto: Agerpres/ Autor: Simion MECHNO

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Afară cu sekurikii din viața publică!

  2. Mai e Romania o tara?

  3. Cine sunt fratii astia micula, si de unde pana unde a ajuns statul roman la mana lor? Cine au fost avocatii care au aparat atat de prost statul roman la curtea de arbitraj? De ce SRI nu-si pune intrebari, de ce nu sunt luati la intrebari toti cei implicati in acel proces de la curtea de arbitraj international? Nu mai departe de anul trecut, Romania a avut avocat la CEDO, care prezenta puncte de vedere in ajutorul unui infractor, draknea, si in dauna statului roman. Personal, cred ca tot despre asa ceva este vorba si aici, iar lucrurile vad ca merg spre dezastru si distrugere a tarii. Neamul asta micula vrea sa se improprietareasca luand cu japca tot ce se poate, javrele dracului!

    • Frații micula sunt cetățeni suedezi și ca atare fac ce vor în țara asta, apropos de mesajul de zilele trecute al ambasadei Suediei. Dacă vor să ne dea cu flit și să ne ia banii, o fac, și cu asta basta. Deal with it.

    • @Demonaz
      Deci dupa parerea ta, statul suedez e problema, nu roman atat de pupulat de pile, corupt si incompetent ca iti vine sa plangi cand ai de-a face cu el.
      Iar cu propaganda? Marcar incercati si voi sa le serviti mai sus, cine citeste pe aici, stie sa descifreze si ce scrie printre randuri.

  4. Nicio declarație din partea ambasadei Suediei?

    Cum vine asta: daca nu le dam dreptate fraților Micula ne executa curtea de arbitraj iar daca le dam ne baga infringement uniunea europeană? Suedia cu cine tine in cazul asta cu cetățenii ei (frații Micula ) sau cu uniunea europeana?

    • Dar ia hai sa vedem cam cine ar fi realonsabil de situatia creata…
      Nu zic ca n-o fi fost si niste mita la mijloc cand s-au acordat facilitatile … dar pare ca Statul român a scapat prin balarii nereusind sa gestioneze situatia.
      Deci intai sa vedem pe o tipsie capu’ oficialilor romani vinovati, dupa care sa trecem si la Chemical Brothers, ca nici ei n-or fi niste arhangheli.

  5. Cine va plati 400 milioane de euro ? Populatia platitoare!

    Ce simplu se improprietaresc securistii !

  6. Astia nu erau tovarasii „capitalisti” laudati de Iliescu ?

    Faceau Futti Fesh mai eftin ca apa.

  7. Jegurile sunt cetateni suedezi, hai pe bune, muie psd

  8. Frații Micpula

  9. facilitați fiscale pentru investiții în zonă defavorizată 🙂 ok !!! 1. Oradea în zonă defavorizată ? 2. facilități fiscale pentru o societate care a înregistrat doar doar doar pierderi financiare ZERO PROFIT iar angajații plătiți xxxxxxxxxxxx ? 3. care este prejudiciul suportat de către statul suedez în toată afacerea asta / investiția a fost efectuată de către statul suedez cf tratului bilateral ? 4. în 2015 Comisia EU a transmis celor 2 SM ale EU să ANULEZE tratatul bilateral semnat în 2003 ….ps. să mulțumim Cerului că nu au pus sechestru asupra BNR-ului ?

  10. Legea 213 din 1998 stabilște în mod evident că bunurile publice nu ar putea fi sechestrate, ?