G4Media.ro

Fraţii Tate scapă de interdicţia de a părăsi Capitala şi se pot…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Fraţii Tate scapă de interdicţia de a părăsi Capitala şi se pot deplasa liber prin ţară

Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a decis joi că fraţii Andrew şi Tristan Tate, judecaţi pentru trafic de persoane şi viol, pot părăsi Capitala şi judeţul Ilfov, fiind liberi să se deplaseze pe teritoriul României, relatează Agerpres.

În luna august, fraţii Tate au scăpat de arestul la domiciliu, fiind plasaţi sub control judiciar, cu mai multe interdicţii, printre care şi aceea de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Ilfov şi a Municipiului Bucureşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată.

Cei doi fraţi au cerut joi în instanţă permisiunea să plece din România, cu obligaţia de a nu părăsi limita teritorială a Europei.

Un magistrat de la tribunal le-a respins cererea, dar le-a dat voie să se deplaseze pe întreg teritoriul României.

„În baza art. 207 Cpp, menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana şi Radu Alexandra Luana, până la o nouă verificare a măsurii preventive, dar nu mai târziu de 60 de zile. Respinge ca nefondată cererea inculpaţilor Tate III Emory Andrew şi Tate Tristan având ca obiect înlocuirea obligaţiei de a nu părăsi limita teritorială a judeţului Ilfov şi a Municipiului Bucureşti, cu obligaţia de a nu părăsi limita teritorială a Europei. Dispune înlocuirea obligaţiei inculpaţilor Tate III Emory Andrew, Tate Tristan şi Naghel Georgiana de a nu părăsi municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov cu obligaţia inculpaţilor de a nu părăsi teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. (…) Respinge ca inadmisibilă cererea inculpaţilor Tate III Emory Andrew şi Tate Tristan de modificare a programului de supraveghere stabilit de organul de poliţie”, se arată în decizia instanţei, care nu este definitivă.

Fraţii Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, şi două tinere complice (Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel) au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie, fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani.

Infracţiunile reţinute în sarcina lor sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, lovire sau alte violenţe şi instigare la această infracţiune.

Conform DIICOT, infracţiunea de trafic de persoane ar fi fost comisă atât pe teritoriul României, dar şi în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.

Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.

Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda ‘loverboy’).

Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite într-un imobil din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.

Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul „owned by Tate”.

Anchetatorii au identificat şapte victime în acest caz, însă doar trei s-au constituit părţi civile în dosar.

Cu privire la infracţiunea de viol, anchetatorii spun că, în luna martie 2022, una dintre fete ar fi fost constrânsă de unul dintre fraţii Tate, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihice, să întreţină în mod repetat relaţii sexuale cu el.

De asemenea, referitor la infracţiunile de instigare la lovire sau alte violenţe, respectiv lovire sau alte violenţe, anchetatorii spun că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul „pedepsirii” uneia dintre fete care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea unuia dintre fraţii Tate, una dintre complice ar fi exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate.

În timpul anchetei, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România: 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov; 15 autoturisme de lux; 14 ceasuri de lux; 2 lingouri şi o medalie, acţiuni la patru firme; sume de bani şi criptomonede.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...