
Fraudă de peste 5 milioane de lei în comerţul cu piese auto, descoperită de ANAF la trei societăţi din Timiş / Firmele nu aveau deschise conturi la bănci și făceau încasările exclusiv în numerar
Trei societăţi din judeţul Timiş, care activează în domeniul comercializării pieselor şi accesoriilor auto, au creat un prejudiciu bugetului de stat de peste 5 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), transmis luni Agerpres.
„Inspectorii antifraudă au identificat la trei societăţi din judeţul Timiş, care activează în domeniul comercializării pieselor şi accesoriilor auto, faptul că nu au declarat şi înregistrat în evidenţele contabile TVA de plată şi impozitul pe profit corespunzătoare livrărilor raportate în RO E-factura pentru trimestrul 4 al anului 2024. Totodată, inspectorii ANAF au identificat că operatorii economici au evitat în totalitate operaţiunile de încasări şi plăţi prin conturi, neavând conturi deschise la bănci şi au încasat în totalitate în numerar. Concomitent cu încasările facturilor în numerar, societăţile verificate înregistrau şi plăţi de aceeaşi valoare, nejustificate cu documente care să indice că au fost folosite în scopul desfăşurării activităţilor economice, cu scopul de a evita plata impozitelor la bugetul de stat”, se arată în comunicat, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, prejudiciul total identificat de inspectorii DGAF la cele trei societăţi depăşeşte suma de 5 milioane de lei.
Instituţia menţionează că acţiunile de control vor continua în ritm susţinut în perioada următoare, iar DGAF recomandă tuturor operatorilor economici să fiscalizeze veniturile obţinute din activităţile desfăşurate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.