Frica noastră este că elevii nu vor mai avea gratuitate la transport, spune Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța, după ce deputații au votat mai multe amendamente care pot duce la un blocaj în asigurarea navetei
Amendamentele pentru gratuitatea elevilor la transport au fost votate în cadrul ședinței Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților. Propunerea de a înlocui decontul cu gratuitatea a venit din partea lui Szabó Ödön (UDMR), vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, fiind aprobată de celelalte partide, cu excepția USR. Acest lucru înseamnă că nu o să mai fie implicate consiliile județene în a încheia contractele cu operatorii de transport. Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța, spune că „frica noastră este că această propunere va genera un blocaj”, iar „elevii nu vor mai avea gratuitate.”
Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus că este de acord cu propunerea susținută de partide, doar că trebuie asigurat un control al prețurilor: „Este ok așa. Doar că, evident, mai jos, în text, vom avea niște modificări în așa fel încât să asigurăm control pe prețurile (operatorilor economici – n.red), mai ales pentru transportul județean și interjudețean, altfel nu va fi sustenabil. Am mai avut acest sistem în care, prin minister, prin direcțiile județene, actualele inspectorate, se făcea decontul și nu reușeam niciodată să asigurăm sumele previzionate, pentru că prețurile creșteau. Dacă reușim mai jos să aducem un control pe prețuri, eu cred că e ok așa. Mulțumesc!.”
Art. 81 – (2) Finanțarea gratuității prevăzute la alin. (1):
a) pentru transportul public local și metropolitan rutier se asigură din bugetele locale, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, aprobate anual cu această destinație.
b) pentru transportul public rutier județean și interjudețean se asigură elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu pentru cheltuieli de transport, dus-întors, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Educației, prin DJIP/DMBIP, către operatorii de transport public, pe baza unei hotărâri de Guvern, prevăzută la alin. (1)
c) Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază şi localitatea de domiciliu, astfel:
- i) contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi. Decontarea se face pe baza documentelor de transport;
- ii) contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi. Decontarea se face pe baza documentelor de transport;
Citește articolul complet pe Edupedu.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii