Fritz: Soția deputatului urmărit penal de DNA este consiliera șefului PNL Timiș / Îi cer lui Alin Nica să spună public dacă avea cunoștință de tranzacționarea de funcții din deconcentrate contra voturi
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îi cere președintelui PNL Timiș, Alin Nica, să spună public dacă avea cunoștință de tranzacționarea de funcții din deconcentrate contra voturi, în condțiile în care soția deputatului libera urmărit penal de DNA ar fi consiliera personală a lui Nica. El le-a cerut lui Cosmin Șandru, deputatul PNL acuzat de AUR că ar fi oferit mită funcții în deconcentrate pentru a nu vota la moțiune, să demisioneze din Parlament.
Redăm mai jos integral postarea lui Dominic Fritz:
”Le cer domnilor Cosmin Șandru, deputat PNL de Timiș și Nicolae Bitea, directorul STPT, demisiile de onoare din Parlament și de la conducerea companiei timișorene de transport public.
Au apărut informații că DNA a început urmărirea penală împotriva celor doi politicieni locali, membri ai PNL, care au fost înregistrați oferind funcții în deconcentratele din Timișoara și Timiș contra voturi împotriva moțiunii de cenzură.
Îi cer lui Alin Nica să spună public dacă avea cunoștință de tranzacționarea de funcții din deconcentrate contra voturi, in condițiile în care a cerut personal și public menținerea dlui Bitea în funcția de director al STPT, iar soția dlui Șandru este consiliera personală a domniei sale.
Este inacceptabil ca Timișoara să fie asociată cu fenomenul de corupție politică din cauza acțiunilor în care sunt implicați cei doi membri ai PNL. Dar realitatea este că, în spatele ușilor închise, așa au funcționat administrațiile orașului în ultimii 30 de ani, pe baza acestui tip de tranzactionalism pe care am început să-l stârpim în Primăria Timișoara.
Cer PNL Timiș să se delimiteze clar și public de astfel de practici și să nu atragă asupra Timișoarei această nedorită reputație, că aici se vând funcții și voturi. Autosuspendarea dlui Șandru este insuficientă, este necesară o asumare politică.
Am cerut Consiliului de Administrație STPT să verifice dacă au fost tranzacționate posturi în societatea timișoreană de transport.
Nici primarul și nici consiliul de administrație nu au dreptul, potrivit legilor României, să demită un director de companie publică locală pentru activități care nu au legătură cu compania. De aceea este necesară o verificare în cadrul STPT pentru a afla dacă, în această companie publică locală, s-au oferit poziții contra altor beneficii politice.”
Context
Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunță că a început urmărirea penală față de deputatul PNL Cosmin Șandru și Nicolae Bitea, directorul general al Societății de Transport Timișoara, acuzați de dare de mită.
Procurorii îi acuză pe cei doi liberali că i-au promis unui alt deputat numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor instituții publice dacă acesta nu votează moțiunea de cenzură împotriva lui Florin Cîțu.
Dosarul a fost deschis după ce parlamentarii AUR au depus o plângere penală legată de comportamentul lui Cosmin Șandru și propunerea făcută de acesta deputatului Ciprian Titi Stoica. AUR a depus și o înregistrare audio.
Citește integral
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii