G4Media.ro

Fritz (USR PLUS) îi răspunde lui Nica (PNL): Reprezentanții Comisiei Europene au…

Sursa foto: Facebook/ Timișoara 2023

Fritz (USR PLUS) îi răspunde lui Nica (PNL): Reprezentanții Comisiei Europene au afirmat că retragerea titlului nu s-a întâmplat în întreaga istorie a Capitalelor Culturale Europene și nu poate fi făcută de CE, ci doar de Ministerul Culturii, care a desemnat orașul Timișoara câștigător

Primăria orașului Timișoara, condusă de Dominic Fritz (USR PLUS), a transmis joi că proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană „merge mai departe”, iar la întâlnirea primarului cu reprezentanți ai Comisiei Europene (CE), aceștia i-au spus că retragerea titlului nu s-a întâmplat „în întreaga istorie” a proiectului și nu poate fi făcută de către CE, ci doar de către Ministerul Culturii din România care a desemnat orașul câștigător.

„Reprezentanții CE au subliniat că o asemenea decizie este extrem de improbabilă. Primăria Timișoara salută și reasumarea reală de către Ministerul Culturii a proiectului Timișoara Capitală Culturală și rolului său important în program. Concluzia întâlnirii a fost că toate forțele responsabile au datoria să coopereze și să salveze proiectul care a stagnat timp de 5 ani”, se precizează în comunicatul de presă transmis și de USR PLUS, în care detaliază stadiul proiectului.

Primarul Dominic Fritz răspunde astfel declarațiilor de miercuri ale președintelui Consiliului Județean, Alin Nica (PNL), potrivit cărora Timişoara riscă să piardă titlul de Capitală Culturală Europeană (CCE) 2023, iar Comisia Europeană (CE) este îngrijorată şi de aceea a convocat o şedinţă de urgenţă pe această temă, pentru joi.

„Întâlnirea a fost una programată, în pregătirea vizitei de monitorizare care va avea loc în iunie”, susține Primăria orașului Timișoara.

La întâlnire au participat, alături de Dominic Fritz, și secretarul de stat din Ministerul Culturii, Demeter Andras, dar și Alin Nica.

Primăria Timișoara își reafirmă angajamentul său pentru finalizarea infrastructurii culturale în contextul anului 2023 și în acest sens a accelerat atât procesele privind finalizarea documentațiilor tehnice necesare, cât și lucrările deja demarate la obiectivele asumate prin dosarul de candidatură, cum ar fi: Centrul Multicultural Mărășești, fostele cinematografe „Dacia”, „Victoria” și „Studio”, Turnul de Apă din Iosefin, precum și MultipleXity, unde se așteaptă proiectul tehnic, iar apoi va fi demarată licitația de construcție, precizează comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, Primăria orașului Timișoara are o „strategie clară” în ceea ce privește acest proiect, care este în curs de implementare.

„Proiectul Timișoara 2023 este un catalizator al vieții culturale timișorene, parte dintr-o reformă amplă a ecosistemului cultural local, demarată prin înființarea Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara și inițierea unui nou regulament privind finanțările nerambursabile pentru cultură”, a declarat primarul Timișoarei.

Sursa foto: Timișoara 2023 / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ai dreptare DeNimik, poti sa stai si s-o freci nemteste fara sa pui mana pe treaba, ca nu-ti iau astia mamaliga din traista!

  2. Cu frizz nu m.as mira sa pierdem titulatura de capitala europeana.
    Asta ,frizz,inca isi formeaza echipa,dar de fapt el joaca in alt film.
    Primul lucru cel trebuia face era sa concedieze jumatate din cei de la primarie. Majoritatea sunt pe pile bagati. El,frizzul,tot angajeaza.