G4Media.ro

Frontiera de stat, întărită până la găsirea afganului căutat în Arad

sursa foto: Poliția de Frontieră

Frontiera de stat, întărită până la găsirea afganului căutat în Arad

Autorităţile au dispus măsuri de întărire a frontierei de stat până când va fi găsit bărbatul din Afganistan care este căutat de forţe de ordine în judeţul Arad, după ce a părăsit un centru de cazare în care se afla în custodie publică, potrivit Agerpres.

„Un bărbat de cetăţenie afgană a părăsit Centrul de Cazare a Străinilor din localitatea Horia. La nivelul judeţului Arad, a fost constituită o echipă complexă, care derulează activităţi conform competenţelor, pentru depistarea persoanei. Sunt angrenaţi în activităţi poliţişti, poliţişti de frontieră, angajaţi ai Inspectoratului General pentru Imigrări şi jandarmi. De asemenea, la nivelul structurilor Poliţiei de Frontieră, au fost dispuse măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, respectiv se menţine un contact şi un schimb de informaţii permanent cu echipajele Poliţiei Române, precum şi cu celelalte structuri de ordine şi siguranţă publică, în vederea depistării persoanei în cauză”, a transmis, la solicitarea AGERPRES, Inspectoratul General pentru Imigrări.

Importante forţe de ordine participă, joi, la căutarea unui bărbat din Afganistan care a plecat din Centrul de cazare a străinilor luaţi în custodie publică din localitatea arădeană Horia, fiind formate filtre în judeţ, în timp ce poze ale bărbatului au fost distribuite de primăriile din zona de frontieră.

Primarul din Chişineu-Criş, Florin Chereji, a declarat, pentru AGERPRES, că a primit o solicitare de sprijin de la postul de poliţie din oraş în vederea răspândirii fotografiei afganului pe reţelele de socializare.

„A dispărut un cetăţean afgan de la Centrul din Horia şi este foarte mare agitaţie, toate structurile sunt implicate, poliţişti, poliţişti de frontieră şi jandarmi, care fac filtre în zona de frontieră. Toate primăriile din zonă am primit solicitarea să distribuim fotografia bărbatului în mediul online. Se bănuieşte că s-ar afla undeva în zona cuprinsă între Chişineu-Criş şi Vărşand”, a declarat primarul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Si dupa ce il gasesc ce se intampla cu frontiera? Iar o sa fie varza si vamesii vor lua spaga

  2. Trebuie tinut in tara acest afgan, ca avem maxima nevoie de el!

  3. Da Eugen și să meargă cineva cu el.Un vameș.Mai bine Bode, doctoru’!

  4. Gata, intrăm în Schengen…

  5. Cum a intrat in Tara acest individ ?
    Daca s-a aflat ulterior ca este potential pericol , de ce nu a fost expulzat in secunda 2 ?
    Autoritati fara autoritate

  6. Propunerea nu-i buna nici de gluma.
    In Europa suntem toti , de la Lisabona la Prut.

  7. granicerul roman sta dintotdeauna cu arma indreptata catre propria tara, la ordinele hegemonului zilei