Frontiere în Marea Britanie: Poliția scoțiană și galeză veghează ca mașinile cu turiști englezi să nu intre

Tony Blair nu și-a putut imaginat niciodată că douăzeci și trei de ani mai târziu, ca urmare a unei pandemii, granițele invizibile ale teritoriului britanic vor deveni reale.

Când imediat după ce a ajuns la putere, în 1997, Tony Blair a oferit autonomie Scoției și Țării Galilor, nu și-ar fi putut imagina niciodată că douăzeci și trei de ani mai târziu, ca urmare a unei pandemii, granițele invizibile ale teritoriului britanic vor deveni reale și că poliția galeză și scoțiană ar monitoriza mașinile din Anglia pentru ca acestea să nu intre pe teritoriile lor.

Nu există posturi vamale, ci doar nişte panouri care semnalează pur și simplu primirea într-o ţară diferită („Bine ați venit în Scoția, Failte gu Alba”, „Bine ați venit în Țara Galilor, Croeso i Gymru”), dar atât prim-ministrul scoțian Nicola Sturgeon, cât și omonimul său galez Mark Drakeford au avertizat că, având în vedere diferitele grade și politici de îngrădire, în acest moment nu este potrivit ca englezii să treacă granițele cu vecinii, decât dacă o fac din motive de muncă sau de forță majoră (turismul este inutil). Și dacă aceştia încearcă, patrulele de autostradă care, în mod normal, urmăresc viteza, le vor forța să se întoarcă.

Boala a făcut ca ceva ce părea de neconceput să devină realitate. Marea Britanie de fapt se federalizează de ceva timp și pandemia a accelerat un proces căruia Brexitul i-a dat deja un impuls considerabil cu percepțiile diferite față de Europa pe diferitele teritorii (Scoția și Irlanda de Nord au votat în favoarea rămânerii în UE, iar Țara Galilor cu siguranță ar fi făcut acest lucru dacă nu ar fi fost numeroasele voturi ale englezilor care locuiesc în zonele de frontieră și lucrează în Anglia). Acum, deoarece asistența medicală este o competență transferată guvernelor autonome din Holyrood, Cardiff și Stormont, decalajul a devenit mai vizibil ca niciodată.

Deși nu trebuia decât să urmărești știrile pentru a vedea ce s-a întâmplat în China și în Europa continentală, sosirea coronavirusului pe aceste insule a luat prin surprindere şi guvernul și populaţia, ca și cum excepția engleză care a fost sufletul Brexitului ar fi putut salva țara de pandemie. Nu a fost așa. Și după ce au spus în stil Trump că este vorba despre o simplă gripă, mizând pe ideea imunizării de turmă și încercând să-i facă pe oameni să se obișnuiască cu ideea că, din păcate, vor pierde mulți oameni dragi, progresul sălbatic al bolii Covid-19 l-a forțat pe Boris Johnson să paralizeze țara și să le ceară tuturor să rămână acasă.. Iar Anglia, cu toată mândria ei, a fost nevoită să facă acelaşi lucru ca Spania şi Italia.

Dar la fel cum a existat un consens pentru a intra în ”lockdown”, ieșirea este foarte complexă și unitatea politică s-a fisurat (britanicii nu s-au diferențiat prea mult de spanioli). Ei spun că frica este liberă, iar scoțienii, galezii și irlandezii de nord (care nu au graniță terestră cu Anglia) au decis să fie mult mai precauți, prelungind termenele pentru revenirea la școală și la muncă și redeschiderea magazinelor și a turismului. Boris Johnson a fost nevoit să anunțe măsuri exclusiv pentru Anglia, deoarece restul teritoriilor au decis să nu le urmeze, lăsând să se înțeleagă că le consideră pripite și periculoase. D-na Sturgeon a prezentat planul de relaxare în patru etape pentru Scoția, care nu prevede întoarcerea la școală decât în anul viitor, care va începe pe 11 august.

Johnson, vizibil epuizat de criza din domeniul sănătății, de consecințele bolii și de faptul că are un copil nou-născut, nu a fost în stare și nici nu a dorit să lupte pentru a găsi uniformitatea în lupta împotriva coronavirusului și în defalcarea progresivă a Regatului Unit. A acceptat disensiunea şi din partea sindicatelor și a consiliilor orașelor. Scoția nu a fost scutită de greșeli (în special în lipsa protecției pentru căminele de bătrâni), dar Nicola Sturgeon a dat lovitura în bătălia de comunicare. Scoțienii din toate partidele susțin modul în care a gestionat criza, în timp ce majoritatea englezilor cred că liderul lor a greșit. Schimbarea mesajului de „staţi acasă” cu cel de „staţi în alertă” a fost un dezastru.

Sistemul centralizat al guvernului englez și de management al NHS (sănătatea publică) nu a răspuns bine pandemiei. Reducerile brutale ale finanțării consiliilor orașului au lăsat răni. Țara Galilor și Scoția cer mai multe puteri, dacă nu independența. Federalismul german este privit cu invidie. Frontierele interne, până acum simple anecdote geografice, au devenit realitate.

Sursa: La Vanguardia / Articol de Rafael Ramos / Traducerea: Rodezia Costea