G4Media.ro

Frontul din Donbas: „Noi tragem un glonț, rușii trag 10 focuri”

Sursa foto: ARIS MESSINIS / AFP

Frontul din Donbas: „Noi tragem un glonț, rușii trag 10 focuri”

Forțele rusești au intrat în orașul Severodonetsk, în timp ce își continuă încercările de a cuceri regiunea Donbas din estul Ucrainei. Unul dintre guvernatorii regiunii spune că bombardamentele asupra centrului industrial sunt atât de intense încât au renunțat să mai numere victimele, arată un reportaj realizat pe front de BBC.

Cu doar câteva zile în urmă, de pe un acoperiș din Lysychansk se putea vedea, la orizont, cum orașul Severodonetsk era bombardat fără discriminare. Obuze aterizau în fiecare minut pe pe tot teritoriul, Severodonetsk ardea.

Și Lysychansk a fost secătuit de viață, doar câțiva oameni mai ies încă pe străzi, care sunt în mare parte pustii. Tirul de artilerie este o amenințare regulată.

Dacă Severodonetsk și Lysychansk cad, întregul Luhansk ar fi ocupat.

Serhiy Haidai, guvernatorul din Luhansk, spune acum că toată infrastructura critică din Severodonetsk a fost distrusă. Anterior, el a sugerat că este posibil ca forțele ucrainene să fie nevoite să se retragă din oraș și din Lysychansk.

Războiul s-a schimbat. Au dispărut coloanele lungi de blindate și atacurile cu tancuri și infanterie din primele luni, în favoarea barajelor de artilerie pe scară largă – până la 1500 de obuze pe zi în Rubizhne – pentru a elimina rezistența înainte de orice avansare terestră.

Puterea de foc copleșitoare a Rusiei – în special artileria – subliniază nevoia urgentă, spun comandanții ucraineni de pe teren, de arme mai avansate din Occident pentru a opri înaintarea inamicului.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că Ucraina pierde 50-100 de soldați pe zi în regiune.

Încă de la începutul războiului, analiștii militari au remarcat numărul tot mai mare de victime ale Rusiei și moralul slab al soldaților săi. Numărul victimelor este în continuare în creștere, dar Rusia nu rămâne fără oameni în Donbas. Nici Kremlinul nu duce lipsă de proiectile de artilerie.

„Este foarte multă artilerie”, spune un soldat ucrainean. „Bombardamentele sunt ca un coșmar, noi tragem un foc de armă, ei trag 10 focuri. Când lunetistul nostru trage, ei trimit un pachet complet pe poziția lui. Deci, practic, este un lunetist cu un singur glonț și ei trimit gloanțe de artilerie de 1.000 de dolari. Chiar nu le pasă cât de multă muniție folosesc.”

Imaginile transmise către BBC de o unitate a Gărzii Naționale arată un peisaj care ar putea fi o reconstituire a devastării din timpul celui de-al Doilea Război Mondial – rânduri de case bombardate, străzi pustii, cu cadavre și animale moarte de-a lungul drumurilor. Și mai există și o altă amintire din acel război – șocul obuzelor. Bărbații au plecat din oraș cu mâinile și membrele tremurânde – și cu dureri de cap constante. „Țigările și cafeaua sunt tot ceea ce îi ține departe”, a spus un tânăr locotenent pe nume Pașa.

Unii comentatori occidentali consideră că Ucraina ar trebui să se supună pentru a pune capăt distrugerilor și să cedeze teritoriul său. Dar, pentru apărătorii ucraineni obosiți care se confruntă cu atacul rusesc, acest lucru este de neconceput. De fapt, pierderile pe care le-au suferit nu au făcut decât să le întărească convingerea că inamicul trebuie oprit și respins.

Vladimir Putin a pariat mult – și a pierdut – pe cucerirea întregii Ucraine, așa că poate că asta explică resursele enorme pe care le aruncă pentru a obține o victorie tactică în Donbas. Dar o victorie a Kremlinului aici nu va însemna o înfrângere pentru Ucraina.

Un soldat ucrainean, obosit după luni de luptă, dar încă aici, pe front, vorbește despre soluțiile pentru ca Ucraina să câștige războiul:

„Există un cer, iar cerul este al nostru. Dronele ne ajută foarte mult. Au sosit arme și mai multe lansatoare de rachete. Singura necunocută este timpul. Este timpul și asta este. Și atunci totul va fi Ucraina”.

sursa: BBC

Photo by ARIS MESSINIS / AFP

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Pai….nu au trimis amerin.dienii armament???
    Pietre nu aveti!!!
    Intrebati l pe Zele.a, pace pe cand???

    • pe cand ultimul soldat rusnac spur.cat se va retrage de pe teritoriul ucrainei, trollule!

    • Miliardul e ăla ciordit de moldoveni (și pentru care nu a răspuns nimeni ) sau e un nimeni care crede că are 1 miliard ( andrei în speța asta ( mai fac o concesie : gata să și parieze cu suma asta )) ?

  2. EU si SUA se aproprie de fundul sacului cu ajutoarele pentru Ucraina.

  3. Va ajuta Bideu si Ursula :)))))

  4. Te incluzi si pe tine, nu?

  5. „Serhiy Haidai, guvernatorul din Luhansk”
    Care guvernator, ala din exil, nu? Ca mai tot Luhansk-ul este sub rusi.

  6. Ia uite ce grohăie trolii orcilor! 😂