Fugarul Ionel Arsene, fostul președinte PSD din Neamț, va fi extrădat din Italia, anunță Ministerul Justiției
Ministerul Justiției a anunțat sâmbătă că fugarul Ionel Arsene, fostul președinte PSD din Neamț condamnat definitiv la închisoare, va fi extrădat din Italia.
Astăzi, Curtea de Casație din Italia a decis predarea lui Ionel Arsene autorităților din România. Hotărârea este definitivă. În scurt timp va fi predat autorităților din țară, a anunțat Ministerul Justiției.
Fostul președinte al Consiliului Județean Neamț a fost condamnat definitiv în acest an la o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani și 8 luni, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.
Imediat după condamnare, Ionel Arsene (poreclit ”Ciorăpel”) a fost exclus din PSD.
Arsene a fost unul dintre cei mai influenți baroni locali din PSD, reușind să își impună apropiați în puncte-cheie din administrația centrală și guvern.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu