Fugarul Ionuț Mircea Costea a făcut partajul cu fosta soție / Statul are de recuperat de la Costea peste 3 milioane de lei și aproape 2 milioane de euro / Deși e fugit în Turcia, Costea a avut timp să se judece cu Poliția Rutieră pentru permis
Fugarul Ionuț Mircea Costea – fost președinte al Eximbank condamnat la 6 ani de detenție în dosarul șpăgilor pentru reabilitarea căii ferate București-Constanța, cumnatul lui Mircea Geoană – a făcut partajul cu fosta soție, Alina Violeta Costea, la cererea acesteia, potrivit portalului Judecătoriei Sectorului 1.
Instanța a făcut inventarul averii familiei Costea.
”Constată că la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei soţii au o cotă de contribuţie egală de 50 % fiecare. Constata că la data încetării regimului matrimonial, comunitatea devălmașă de bunuri aferentă regimului matrimonial al comunității legale a soților era compusă din:
a) Apartamentul nr… situat în orașul …, județul Constanța, compus în întregul sau din 3 camere de locuit și dependințe, având o suprafață utilă de 74,95 mp și o suprafață construită de 86,79 mp, împreună cu o cotă-parte indiviză din părțile și dependințele comune ale imobilului-bloc, care din destinația lor sunt în folosință comună, forțată ș perpetuă a tuturor coproprietarilor, precum și dreptul de proprietate asupra unei cote-părți indivize de 21,39 mp, aferente apartamentului din terenul pe care este edificat imobilului, fiind identificat cu numărul cadastral …, intabulat în CF nr. … a localității Năvodari, județul Constanța.
b) Apartamentul nr. …, situat în orașul …, județul Constanța, compus în întregul sau din 2 camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 65,03 mp și cu o suprafață construită de 78,68 mp, împreună cu cota-parte indiviză aferentă din părțile și dependințele comune ale imobilului – bloc, care, din destinația lor sunt în folosință comună, forțată și perpetuă a tuturor coproprietarilor, precum și dreptul de proprietate asupra cotei-părți indivize de 19,06 mp, aferente apartamentului, din terenul pe care este edificat blocul, fiind identificat cu numărul cadastral …, intabulat în CF nr. … a localității Năvodari, județul Constanța.
c) Cota-parte indiviză de 19,06 mp teren, aferent apartamentului …, fiind identificat cu numărul cadastral …, intabulat în … a localității Năvodari, județul Constanța.
d) Apartamentul nr. … situat în orașul …, județul Constanța, compus în întregul sau din trei camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 65,03 mp și terasă de 13,65 mp, împreună cu cota-parte indiviză aferentă din parțile și dependințele comune ale imobilului-bloc, precum și dreptul de folosință asupra cotei-părți indivize de 19,06 mp aferentă apartamentului din terenul pe care este edificat blocul, fiind identificat cu numărul cadastral … , intabulat în CF… a localității Năvodari, județul Constanța.
e) Apartamentul nr. …, situat în Municipiul București,…, cu o suprafață utilă de 120,62 mp, la care se adaugă un balcon de 15,28 mp, și alte dependințe, având o suprafață totală de 170,16 mp, împreună cu o cotă-parte indiviză de 5,14% aferentă, din părțile și dependințele comune ale imobilului-bloc, care din destinația lor sunt în folosință comună, forțată și perpetuă a tuturor coproprietarilor, precum și dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 13,16 mp (5,14%) aferentă apartamentului, din terenul pe care este edificat blocul, identificat cu numărul cadastral …, intabulat în CF nr. … a localității București, Sector 1.
f) Apartamentul nr. …, situat în Municipiul București, …, cu o suprafață utilă de 110,30 mp și o suprafață totală de 121,61 mp, la subsol cu o suprafață utilă de 24,94 mp, împreuna cu o cotă-parte indiviză aferentă din părțile și dependințele comune ale imobilului-bloc, care din destinația lor sunt în folosința comună, forțată și perpetuă a tuturor coproprietarilor, precum și dreptul de folosință asupra cotei-părți indivize de 267,20 mp aferentă apartamentului din terenul pe care este edificat blocul, fiind identificat cu numarul cadastral …, intabulat în CF nr. … a localității București, Sector 1.
g) Apartamentul nr. … , …, cu o suprafață utilă de 125,96 mp și o suprafață totală de 133,88 mp, și alte dependințe, împreună cu o cotă-parte indiviză aferentă din părțile și dependințele comune ale imobilului-bloc, care din destinația lor sunt în folosință comună, forțată și perpetuă a tuturor coproprietarilor, precum și dreptul de folosință asupra cotei-părți indivize de 160 mp aferentă apartamentului, din terenul pe care este edificat blocul, fiind identificat cu numarul cadastral … , intabulat în CF nr. … a localității București, Sector 1.
h) Apartamentul nr. …, … cu o suprafață utilă totală de 69,17 mp, pod-64,38 mp, garaj-18 mp, împreună cu o cotă-parte indiviză aferentă din părțile și dependințele comune ale imobilului-bloc, care din destinația lor sunt în folosință comună, forțată și perpetuă a tuturor coproprietarilor, precum și dreptul de folosință asupra cotei-parti indivize de 26 mp aferentă apartamentului și 2,2 mp din terenul pe care este edificat blocul și garajul, fiind identificat cu numarul cadastral …, intabulat în CF nr. …. a localității București, Sector 1.
i) Dreptul de proprietate asupra cotei-părți indivize de 32,051%, respectiv suprafața de 10.000,00 mp, din terenul în suprafață totală de 31.200 mp, situat în extravilanul comunei …., parcela …, județul Ilfov, intabulat în CF nr. …, emisă de OCPI Ilfov-BCPI Buftea,
j) Titlurile de Stat ISIN cu numerele: …. în valoare de 3.294,08 EUR (valoare nominală 3.000 EUR), având scadența la data de 07.11.2019 și …. în valoare de 215.329,03 USD (valoare nominală 196.000 USD), având scadența la data de 07.02.2022”, se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 1 din 27 noiembrie 2023.
Instanța a dispus partajarea averii astfel:
”Dispune lichidarea comunității existentă între părți, prin partajarea bunurilor comune, după cum urmează:
1. Atribuie în natură, în deplină proprietate și posesie, către reclamant (Costea Alina Violeta – n.r.) Lotul A format din următoarele bunuri:
a. Imobilul situat în Municipiul București,… constând în teren în suprafață de de 487 mp, identificat cu nr. cadastral …, construcția D+P+1+M, identificată cu nr. cadastral …, toate intabulate în CF nr. …a localității București și evaluat la suma de 749.000,00 EURO.
b. Apartamentul nr. … situat în orașul Năvodari…., județul Constanța, compus în întregul sau din 2 camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 65,03 mp și cu o suprafață construită de 78,68 mp.
c. Apartamentul nr. …, situat în orasul Năvodari, …,judetul Constanța, compus îin întregul sau din 3 camere de locuit și dependințe, având o suprafață utilă de 74,95 mp și cu o suprafață construită de 86,79 mp, precum și celelalte drepturi în legătură cu acesta.
d. Jumătate ( 1 ) din valoarea Titlurilor de Stat … cu numerele: ….în valoare de 3.294,08 EUR (valoare nominală 3.000 EUR), având scadența la data de 07.11.2019 și …. în valoare de 215.329,03 USD (valoare nominală 196.000 USD), având scadența la data de 07.02.2022.
2. Atribuie în natură, în deplină proprietate și posesie, către pârât (Costea Mircea-Ionuț – n.r.) Lotul B format din următoarele bunuri:
a. Apartamentul nr. …, situat în Municipiul București, …, cu o suprafață utilă de 120,62 mp, la care se adaugă un balcon de 15,28 mp, și alte dependințe, având o suprafață totală de 170, 16 mp, împreună cu celelalte drepturi aferente,
b. Apartamentul nr. … situat în orașul Năvodari, …, județul Constanța, compus în întregul sau din trei camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 65,03 mp și terasă de 13,65 mp, împreună cu celelalte drepturi aferente.
c. Cota-parte indiviză de 19,06 mp teren, aferent apartamentului …, fiind identificat cu numărul cadastral …, intabulat în CF nr. … a localității Năvodari, județul Constanța.
d. Dreptul de proprietate asupra cotei-părți indivize de 32,051%, respectiv suprafața de 10.000,00 mp, din terenul în suprafață totală de 31.200 mp, situat în extravilanul comunei …, județul Ilfov, intabulat în CF nr. …, emisă de OCPI Ilfov-BCPI Buftea,
e. Jumătate ( 1 ) din valoarea Titlurilor de Stat ISIN cu numerele: …în valoare de 3.294,08 EUR (valoare nominală 3.000 EUR), având scadența la data de 07.11.2019 și …în valoare de 215.329,03 USD (valoare nominală 196.000 USD), având scadența la data de 07.02.2022.
Constată că părţile au dobândit, în timpul regimului matrimonial, datoria rezultată din contractul de credit nr. de credit nr. …, încheiat între părți și UniCredit.
Constată că foştii soţi au o cotă de contribuţie egală, de 50% fiecare, la acoperirea cheltuielilor comune. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea instanţei azi, 27.11.2023”, se arată în decizia judecătoriei Sectorului 1.
Cât trebuie să recupereze statul de la Ionuț Costea
Potrivt portalului DNA, statul trebuie să confiște de la Ionuț Mircea Costea sumele de peste 3 milioane de lei și aproape 2 milioane de euro. Pe 5 mai 2023, Ionuț Mircea Costea a fost condamnat la 6 ani de detenție în dosarul Vlădescu-Boureanu privind șpăgile pentru reabilitarea căii ferate București-Constanța. Costea a fost dat imediat în urmărire internațională.
În același dosar a fost condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare și fostul ministru PNL al Finanțelor, Sebastian Vlădescu. În schimb, fostul deputat PDL Cristian Boureanu a scăpat ca urmare a intervenirii prescripției. Potrivit DNA, șpaga primită de oficialii români de la compania austriacă care a reabilitat calea ferată București – Constanța se ridică la aproape 20 de milioane de euro.
Deși e fugit în Turcia, Costea se judecă cu Poliția Rutieră pentru permis
Potrivit unor surse judiciare, Ionuț Costea ar fi plecat în Turcia pentru a se trata de cancer în februarie anul trecut. El nu a mai revenit în țară după verdictul de condamnare din mai 2023. Cu toate că e fugit, Costea s-a judecat cu Poliția Rutieră pentru permisul luat în septembrie 2022. Pe 6 iulie 2023, instanța i-a respins cererea, însă decizia nu e definitivă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii