Fulgerele din timpul furtunilor musonice au ucis peste 30 de persoane din India. Alte 100 de persoane au murit într-o singură zi, săptămâna trecută
Cel puţin 32 de persoane au fost ucise de fulgere în statele Bihar şi Uttar Pradesh din nordul Indiei în timpul unor furtuni musonice, au anunţat sâmbătă oficialii indieni şi companiile mass-media locale, relatează DPA, citată de Agerpres.ro.
Douăzeci şi unu de oameni au fost ucişi în opt districte din estul statului Bihar în ultimele 24 de ore, a raportat agenţia de presă ANI.
Cele mai multe dintre victime au fost lovite direct de fulgere, dar au existat şi decese care au fost cauzate de prăbuşirea unor cabane şi a unor copaci loviţi de aceleaşi fenomene meteorologice.
Victimele au fost „în majoritatea lor fermieri şi persoane fără adăpost care se aflau în aer liber”, precizează aceeaşi sursă.
Unsprezece persoane au murit în incidente similare în statul învecinat Uttar Pradesh, au anunţat reprezentanţii Agenţiei de gestionare a dezastrelor naturale.
Fulgerele şi furtunile reprezintă un fenomen meteorologic obişnuit pe durata sezonului musonic, care se întinde între lunile iunie şi septembrie.
Zeci de persoane au murit în astfel de incidente produse în nordul Indiei în perioada recentă. Săptămâna trecută, peste 100 de oameni au murit după ce au fost loviţi de fulgere într-o singură zi în statele Bihar şi Uttar Pradesh.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii