G4Media.ro

Fumatul este interzis în apropierea şcolilor şi a staţiilor de transport în…

Sursa foto: Inquam Photos / Autor: Octav Ganea

Fumatul este interzis în apropierea şcolilor şi a staţiilor de transport în comun – proiect adoptat tacit de Senat

Fumatul este interzis în apropierea şcolilor şi unităţilor sanitare (50 de metri), precum şi în apropierea staţiilor de transport în comun (15 metri), iar aruncarea chiştoacelor de ţigări şi a altor deşeuri din tutun în locurile publice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 la 500 de lei, prevede un proiect legislativ iniţiat de parlamentari USR, adoptat tacit luni de plenul Senatului, relatează Agerpres.

Potrivit iniţiatorului, proiectul pentru completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum şi pentru completarea si modificarea Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială are ca scop extinderea protecţiei pentru nefumători, în mod particular pentru copii, prin interzicerea fumatului în apropierea şcolilor, parcurilor, terenurilor sportive şi staţiilor de aşteptare pentru transportul public, precum şi în autovehiculele private atunci când sunt prezenţi minori.

Motivul principal pentru propunerea acestei modificări legislative este de a proteja mai bine sănătatea populaţiei, în special a grupurilor vulnerabile precum copiii, de consecinţele nocive ale fumatului pasiv.

„Un studiu extins publicat de American Lung Association în 2019 a scos în evidenţă că expunerea la fumul de tutun este responsabilă pentru aproape 50.000 de decese printre nefumători în fiecare an numai în Statele Unite. Acest impact sever asupra sănătăţii publice necesită acţiuni legale concrete pentru a diminua riscul asupra populaţiei”, se arată în expunerea de motive.

Un raport citat de iniţiator, referitor la consumul de tutun şi ţigarete electronice în rândul copiilor din România al organizaţiei Salvaţi Copiii (2019), relevă că 15% dintre fumătorii adulţi din România, adică un fumător din şase, au declarat că au început să fumeze înainte de a împlini 14 ani, iar 38% înainte de a împlini 18 ani. 14,6% dintre copiii şcolarizaţi cu vârsta între 13 şi 15 ani fumează actual tutun, ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de copii (90.699) din această categorie de vârstă au şanse mari de a deveni în curând fumători zilnic. 8,2% dintre copii (13-15 ani) au folosit (în ultimele 30 de zile) ţigarete electronice. 3,1% dintre copiii şcolarizaţi (13-15 ani) au folosit (în ultimele 30 de zile) dispozitive electronice de încălzit tutun.

Conform Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, ţări precum Irlanda şi Marea Britanie au implementat deja legi similare cu succes, cu rezultate pozitive în reducerea expunerii la fumatul pasiv şi în îmbunătăţirea sănătăţii publice. în această privinţă. România ar face un pas important în alinierea la standardele Uniunii Europene privind controlul tutunului.

Proiectul va fi dezbătut şi supus plenului Camerei Deputaţilor, for legislativ decizional în acest caz.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. din ciclul „vrem o tara ca afara”. Adoptam legi pentru firmele de asigurari care oricum nu au ce sa plateasca, pentru ca nu ai unde sa te tratezi. Statul se gandeste la sanatatea ta doar daca vrea sa ridice limita de pensionare la 80 ani (pentru unii, restul la 40). Bine ca nu au fost cercetatorii englezi. Daca veti cauta sponsorii acestei fundatii veti intelege. Pe linga asigurari si greenwash.
    „expunerea la fumul de tutun este responsabilă pentru aproape 50.000 de decese printre nefumători”- daca sta la 10m de unul care fumeaza e in pericol. nu e in pericol ca sta zilnic in smogul produs de astia „green”. Se pare ca si usr la fel ca si usl, nu mai stiu ce sa faca cu „specialistii” si trateaza efectul, ca nu isi dau seama care e cauza

    • Chiar tu ai spus ca firmele de asigurari au un interes in asta. De ce s-or zbate asa de tare daca poluarea face ravagii mai mari ca tutunul? Hmm… poate ca stiu ele ceva. Crezi ca le reprezinti tu interesele mai bine decat si le cunosc ele?

  2. cu 5 lei pe an se mai face cercetare in romania? poate doctorii nostrii descopera metode noi de copiat rapid