G4Media.ro

Funcţionara din Primăria Gura Vadului, care a fost arestată preventiv în dosarul…

Sursa foto: DSU

Funcţionara din Primăria Gura Vadului, care a fost arestată preventiv în dosarul Ferma Dacilor, plasată sub control judiciar/ Decizia este definitivă

Funcţionara din cadrul Primăriei Gura Vadului care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile în dosarul Ferma Dacilor a fost plasată, vineri, sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, transmite Agerpres.

Conform portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis contestaţia formulată de inculpata Anghelina Luiza-Laura faţă de decizia de arestare preventivă pronunţată, săptămâna trecută, de Judecătoria Ploieşti şi, rejudecând, a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a acesteia, dispunând plasarea ei sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Decizia Tribunalului Prahova este definitivă.

Funcţionara Anghelina Luiza-Laura este acuzată de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale).

Aceasta a îndeplinit responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, iar anchetatorii spun că ea şi-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu în legătură cu demersurile de intrare în legalitate a construcţiilor de la Ferma Dacilor.

„La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 şi 11.11.2020, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcţia de primar al comunei Gura Vadului, a emis două certificate, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Funcţionarul public a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale (…), îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu şi cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă”, se precizează într-un comunicat emis anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Potrivit unor surse judiciare, procurorul a disjuns dosarul care vizează fapte de abuz în serviciu care ar fi fost săvârşite de primarul comunei prahovene Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, de fostul edil Constantin Lungu, ambii cercetaţi sub control judiciar, şi de către funcţionara cu atribuţii în urbanism.

Într-un alt dosar sunt cercetaţi patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, în stare de arest preventiv, şi alte două persoane implicate în administrarea pensiunii, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, aflate în arest la domiciliu, cei trei fiind acuzaţi de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.

Opt persoane, cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului de la Ferma Dacilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. pare un fel de acar Păun