G4Media.ro

Funcţionarii din mai multe prefecturi din ţară se află în grevă luni…

Sursa Foto: newsradio.ro

Funcţionarii din mai multe prefecturi din ţară se află în grevă luni / Angajații se plâng de nivelul salarizării, pe care îl consideră mai mic în comparaţie cu alte funcţii publice / Un consilier superior cu o vechime în muncă de peste 20 de ani are un salariu net de 4.000 – 4.200 lei lunar

”Funcţionarii publici şi personalul contractual din instituţiile prefectului din ţară, declară grevă generală în data de 10 aprilie 2023. La această acţiune vor participa 1800 salariaţi prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului la sediul instituţiei prefectului. Solicităm trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat. Salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate”, a transmis Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică

Sindicaliştii reclamă că în prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate.

Greva a început la ora 9.00, iar protestatarii afirmă că o vor continua cât va fi nevoie, dacă solicitările lor nu vor primi răspuns.

București. Referitor la greva generală declanşată, la nivel naţional, de Sindicatul „Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică, Prefectura Capitalei anunţă că activitatea Instituţiei Prefectului-Municipiul Bucureşti nu este afectată în nici un fel.
”Activitatea tuturor serviciilor care desfăşoară operaţiuni cu publicul se desfăşoară în condiţii normale, conform programului afişat pe site-ul instituţiei. Vom informa cu promptitudine cetăţenii, în măsura în care situaţia actuală va suferi orice modificare”, a transmis Prefectura.

Buzău. Toţi angajaţii Instituţiei Prefectului-Judeţul Buzău şi-au întrerupt activitatea, luni dimineaţă, acuzând salariile mici pe care le primesc în raport cu activitatea desfăşurată, dar şi cu salariile funcţionarilor din consiliile judeţene. Prefectul judeţului Buzău, Daniel-Marian Ţiclea, a declarat că este alături de angajaţii Instituţiei Prefectului, date fiind diferenţele mari între salariile acestora şi remuneraţiilor pe care le primesc funcţionarii din alte instituţii.

Iași. Mai mult de jumătate dintre cei 50 de angajaţi ai Prefecturii judeţului Iaşi se află în grevă luni, cerând majorarea salariilor.

Sindicaliştii din Prefectura Iaşi au precizat că un consilier superior cu o vechime în muncă de peste 20 de ani din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Iaşi are un salariu net de 4.000 – 4.200 lei lunar, în timp ce un consilier superior din cadrul serviciilor deconcentrate ale ministerelor sau din cadrul altor instituţii aflate în subordinea autorităţilor centrale are un salariu net cuprins între 5.000 – 8.000 lei lunar.

Sibiu.  ”Vă informăm că Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Sibiu organizează luni, 10 aprilie a.c., grevă generală. Pe durata grevei, activitatea din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Sibiu va fi suspendată, cu excepţia activităţilor desfăşurate de către Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor”, a anunţat Instituţia Prefectului Sibiu.
Şi la Vaslui, funcţionarii din Prefectură sunt în grevă.

Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică reprezintă Instituţiile Prefectului din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Buzău, Caraş Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.

Brașov. Activitatea Instituţiei Prefectului Braşov a fost blocată, luni, de greva generală la care au aderat mulţi dintre angajaţii instituţiei, asemeni colegilor din ţară.

Referitor la grevă, prefectul Cătălin Văsii a spus că „există adevăr” în revendicări.

Principalele revendicări ale angajaţilor Prefecturii braşovene au fost trecute pe coli A4, pe care aceştia le-au afişat în timpul protestului care s-a desfăşurat, de la primele ore ale dimineţii, pe holurile instituţiei: echivalarea funcţiilor din instituţia prefectului cu cele publice şi aplicarea echitabilă a Legii salarizării 153/2017.

„De ce grevă generală? Pentru că Guvernul a uitat de noi”, a fost un alt mesaj transmis de funcţionarii braşovenii.

„Dreptul la grevă este prevăzut de Constituţia României şi, aşa cum am mai spus-o şi la precedentele greve, cred că există adevăr în argumentele celor care susţin această grevă. Într-adevăr, drepturile salariale ale angajaţilor din Instituţiile prefectului sunt sub cele ale multor altor categorii profesionale. Cred că trebuie să existe o normalitate şi în ce priveşte plata salariilor”, a declarat prefectul Braşovului, Cătălin Văsii.

Conform acestuia, activitatea în aproape toate serviciile a fost suspendată, cu excepţia Paşapoartelor, Înmatriculărilor auto şi Permiselor.

Sindicatele angajaţilor din Instituţiile Prefectului cer transferarea angajaţilor din funcţii teritoriale la funcţii de stat şi trecerea din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în cea a Secretariatului General al Guvernului (SGG), după cum a arătat, duminică, Stelica Bordea, liderul Sindicatului din Instituţia Prefectului Buzău, afiliat „Egalitatea”.

Tulcea. Unii angajaţi ai Prefecturii judeţului Tulcea au intrat în grevă, luni dimineaţă, nemulţumiţi din cauza salariilor.

Reprezentanta sindicaliştilor din cadrul instituţiei, Daniela Petroschi, a declarat pentru AGERPRES că activitatea desfăşurată de angajaţii Instituţiei Prefectului – judeţul Tulcea este una „de excelenţă”, dar a fost subminată de-a lungul timpului prin nivelul de salarizare.

„Considerăm că salarizarea e doar o formă prin care demnitatea angajaţilor din Prefectură a fost subminată de-a lungul timpului. Activitatea pe care o derulează angajaţii din prefecturi e un înalt exerciţiu al funcţiei publice, o activitatea de excelenţă, pentru că aici se centralizează date de la nivel local, se fac analize, rapoarte. Este o activitate de excelenţă şi dorim ca acest lucru să se vadă şi în nivelul de salarizare”, a menţionat Petroschi.

Ea a mai spus că salariile din instituţia în care lucrează reprezintă doar 50% din cele acordate în unele primării.

„Instituţiile prefectului au fost ignorate la toate măririle salariale care au fost acordate colegilor din primării, consilii judeţene şi servicii deconcentrate. Dacă aceste măriri ar fi fost în concordanţă cu principiul legii salarizării care prevede la muncă egală salariu egal, nu s-ar fi ajuns astăzi în această situaţie”, a menţionat Petroschi.

Potrivit sursei, au intrat în grevă generală 17 din cei 26 de angajaţi ai Prefecturii judeţului Tulcea care au dreptul să participe la protest.

Situaţia lefurilor din Instituţia Prefectului – judeţul Tulcea a mai fost în atenţia publică de la începutul anului, în timpul unei şedinţe publice în care instituţia şi-a prezentat raportul de activitate, angajaţii acesteia semnalând faptul că în şapte luni Serviciul juridic a rămas cu 50% din personalul de la începutul anului trecut, din cauza volumului mare de muncă şi a salariilor mici în comparaţie cu cele din alte instituţii ale statului.

Dolj. Toţi cei 30 de angajaţi pe posturi de execuţie din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Dolj au intrat, luni, în grevă generală pe perioadă nedeterminată, cu încetarea colectivă şi voluntară a lucrului.

Aceştia se solidarizează cu acţiunea de protest declanşată de angajaţii prefecturilor din ţară, în semn de nemulţumire faţă de nivelul scăzut al salariilor şi tergiversarea trecerii personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat.

„Salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate. Începând cu anul 2017, anul adoptării Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, toate categoriile de salariaţi au beneficiat de majorări salariale. Amintim aici cu titlu de exemplu: ANAF (agenţii judeţene şi vămi), OCPI, OPC, APIA, AFIR etc., acestea fiind asimilate funcţiilor de stat. Instituţia prefectului din instituţia numărul 1 a ajuns Cenuşăreasa administraţiei publice. Cât să mai suportăm umilinţa de a fi plătiţi la nivelul unui muncitor de la o primărie de comună?!”, afirmă angajaţii din Prefectura Dolj.

Aceştia mai solicită şi ca instituţiile prefectului să fie reaşezate în subordinea Guvernului şi ordonator principal de credite pentru acestea să fie Secretariatul General al Guvernului, şi nu Ministerul Afacerilor Interne, cum este în prezent.

„Constituţia României prevedere că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. Poziţionarea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne ne-a adus numai prejudicii, sarcini în plus şi niciun sprijin”, mai spun funcţionarii din Prefectura Dolj.

Angajaţii au întrerupt întreaga activitate, inclusiv pe cea de acordare de vize de legalitate pentru hotărârile consiliilor locale şi judeţean. Aceştia vor continua greva până la soluţionarea revendicărilor.

Surse: News/ Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. mda, greva „spiru hareților”…

    • @Lapsus etc.: Ete c’o apărut funcționărașu’ „scăpat din condei” la dat cu bărdița-n mediu’ privat… Băbăete, 90% din funcționarii din administrația centrală și locală, sunteți „spiru hareți”, că doar atâta ați putut! Că exact asta s-a inventat imediat după revoluție, învățământul privat, ca să intre toate loazele la o facultate (‘ț mai aduci aminte de universitățile „ecologice”?). În rest, polițiștii (alte loaze cu ifose, pensionabile la 45 anișori) merg rupți în coate din cauza la șefii lor care bagă la buzunar (și la vile) $/€. Se cheamă corupție. Nu din cauza mediului privat.

    • Un Spiru Haret la 40 de ani face cât doctoratul lu’ Ciuca la 50. Dacă ai sarit din sala de masaj direct în Prefectura ai motive sa te simți important și mândru. Apoi vine ea și diploma ca la noi nimic nu e imposibil. Cunosc destule de astfel de cazuri.

  2. Mergeti in privat daca nu va convine.

  3. Am murit de râs când unul dintr-o prefectură din țară a spus că Prefectura este „instituția nr. 1”!

  4. Dar ce face un consilier superior si ce importanta are ca au trecut 20 de ani de cand s-a angajat el prima data?!

    • Freacă mentă superioară!

    • Exact asta e problema la funcționari: sunt unii performanți a căror muncă este vitală pt instituție/țară dar sunt plăți exact la fel ca și „murătura” de la ghișeu care pt că nu-și cunoaște atribuțiile (nici ale ei, nici ale instituției) spune mai tot timpul „nu se poate”!

  5. Ma mir ca nu ai zis ceva de USR. cand e pesedeaua la putere brusc se uita de socialism si egalitate

  6. Trăndăvia și minima competență profesională este mult prea bine plătită la stat.

  7. Salariul asta este SALARIUL DE BAZA
    Mai au alte 3-4 sporuri si trec cu totii de 4200 lei!!!
    oricum ei NU FAC NIMIC

  8. in privat cu toti astia.