Fundașul Alin Toşca şi-a anunţat retragerea de la echipa naţională a României / Edi Iordănescu: Sunt mâhnit pentru că echipa naţională pierde un jucător important
Fotbalistul Alin Toşca (30 de ani) şi-a anunţat, vineri, retragerea din echipa naţională a României într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal, fără a explica motivele deciziei sale, el subliniind doar că aceasta nu a fost cauzată de noul selecţioner Edward Iordănescu.
„Alin Toşca se retrage din circuitul echipei naţionale. La 30 de ani, împliniţi luna trecută, fundaşul echipei naţionale a decis să îşi încheie cariera la prima reprezentativă, după 30 de partide în care a îmbrăcat tricoul României. Campion al României şi al Greciei, câştigător al Cupelor în cele două ţări, fotbalistul lui Gaziantep FK îşi anunţă azi retragerea din circuitul echipei naţionale. Federaţia Română de Fotbal şi echipa naţională îţi mulţumesc, Alin, pentru întreaga activitate în tricoul României şi îţi urează mult succes în activitatea la nivel de club”, se menţionează în comunicatul postat pe site-ul FRF.
În mesajul de retragere, Alin Toşca a menţionat că în cei 7 ani petrecuţi la prima reprezentativă a dat întotdeauna totul.
„Astăzi închid un capitol, au fost 7 ani minunaţi, fiecare dintre ei însemnând meciuri pentru mine în tricoul echipei naţionale. Oricând, oricum, pe orice post, am fost gata să dau totul şi chiar am dat totul pentru România. Decizia mea nu a fost influenţată de nimic din tot ce înseamnă echipa naţională, atmosferă, coechipieri, staff, suporteri, Federaţie. Pentru a evita orice speculaţii, vă asigur că retragerea mea nu a fost nici cauzată, nici încurajată de Edward Iordănescu. Ne cunoaştem de ani buni, am încredere în capacitatea lui de a găsi alte soluţii şi sunt sigur că România se poate califica la EURO 2024! De aceea, vă rog să îmi respectaţi decizia fără a crea în jurul acesteia discuţii şi speculaţii fără adevăr. Nu mi-ar face bine nici mie, nici echipei naţionale”, a afirmat Toşca.
„Am avut o relaţie fără urmă de conflict cu toţi selecţionerii cu care am lucrat, staff-urile lor tehnice şi staff-urile suport de la echipa naţională. Cu toţi coechipierii mei, cărora le mulţumesc. De asemenea, am construit o relaţie corectă şi de respect cu reprezentanţii Federaţiei, în toţi aceşti ani. Am apreciat mereu sprijinul suporterilor şi am încercat să le răspund cu tot ce am mai bun ca fotbalist. Fiecăruia din cei de mai sus le mulţumesc pentru încrederea acordată şi pentru ajutorul pe care l-am primit. Le urez coechipierilor mei mult succes şi noroc! Am fost, sunt şi voi rămâne mereu suporterul necondiţionat al echipei naţionale. Hai România!”, a adăugat el.
Alin Toşca a debutat în martie 2016, în amicalul România-Lituania 1-0, evoluând în 30 de partide pentru echipa naţională. Din 2016 până în prezent el a lucrat cu selecţionerii Anghel Iordănescu, Christoph Daum, Cosmin Contra, Mirel Rădoi şi Edward Iordănescu, jucând în fiecare din cei 7 ani în care a fost convocat.
În prezent, fundaşul evoluează în campionatul Turciei, la Gaziantep FK, dar în cariera sa de până acum a mai jucat la formaţiile FCSB, Unirea Urziceni, Săgeata Năvodari, Viitorul Constanţa, Real Betis, Benevento şi PAOK Salonic. El are în palmares câte un titlu şi o Cupă cu FCSB, respectiv PAOK Salonic.
Edi Iordănescu: Sunt mâhnit pentru că echipa naţională pierde un jucător important
Selecţionerul României, Edward Iordănescu s-a declarat mâhnit de decizia fotbalistului Alin Toşca (30 de ani) de la echipa naţională, el precizând că prima reprezentativă „pierde un jucător important”.
„Sunt mâhnit pentru că echipa naţională pierde un jucător important. Îl cunosc de mult timp pe Alin, l-am apreciat totdeauna, mi-am dorit cândva chiar să colaborăm la nivel de club şi au fost discuţii în acest sens. Acum, în mod cert, era un jucător în planurile mele la echipa naţională. Am vorbit cu el în mai multe rânduri despre decizia pe care a luat-o şi motivele ei care sunt personale, trebuie să îi respect hotărârea construită în timp”, a precizat selecţionerul într-un comunicat publicat, vineri, pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
„Îmi doresc foarte mult ca acest moment să producă un efect de creştere a responsabilităţii pentru toţi jucătorii din circuitul naţionalei, astfel încât ei să muncească şi mai mult, să demonstreze şi mai mult prin prestaţiile lor la nivel de club că merită să ajungă în lotul României. Ne aşteaptă patru meciuri extrem de importante în luna iunie, grupate într-un format fără precedent în ultimele decenii şi care ne va solicita la maximum resursele fizice şi de concentrare. Îi mulţumesc lui Alin pentru perioada carierei în tricoul României şi nu pot să îmi doresc pentru el decât să fie împăcat, să aibă sănătate şi succes în continuarea carierei la nivel de club”, a adăugat Edward Iordănescu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii