G4Media.ro

Fundația Universității Babeș-Bolyai a donat 100 de combinezoane medicale instituțiilor sanitare clujene

Sursa foto: UBB

Fundația Universității Babeș-Bolyai a donat 100 de combinezoane medicale instituțiilor sanitare clujene

Fundația Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a donat, în această săptămână, un număr de 100 de combinezoane medicale unora dintre instituțiile medicale din Cluj, anunță instituția de învățământ superior.

Combinezoanele sunt certificate și produse în România, fiind destinate unui număr de patru instituții medicale clujene implicate direct în preluarea și tratarea cazurilor de COVID-19: Institutul de Medicină Legală Cluj, Clinica Medicală 3, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj Napoca și Spitalul Clinic de Recuperare.

De asemenea, Fundația UBB a contribuit financiar la confecționarea a peste 2000 de viziere din material plastic transparent.

„Acesta e un moment în care solidaritatea trebuie să fie pe primul loc. Noi ne-am mobilizat și am încercat să mobilizăm alături de noi cât mai multe persoane. Le mulțumim celor care ne-au sprijinit prin donații, iar celor care doresc să ne ajute în continuare le punem la dispoziție datele noastre, întrucât orice sprijin este binevenit”, afirmă reprezentanții Fundației UBB.

NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează