Funeraliile de stat ale fostului premier italian Silvio Berlusconi vor fi organizate miercuri, la Domul din Milano
Funeraliile de stat ale fostului premier italian Silvio Berlusconi, care a murit luni la vârsta de 86 de ani, urmează să aibă loc miercuri, la Domul din Milano, relatează AFP, citată de News.ro.
Admiratori ai lui Silvio Berlusconi, înfăşuraţi în culorile Partidului său Forza Italia (FI, dreapta) sau ale fostului său club AC Milano, pe care l-a purtat pe firmamentul fotbalului italian, se reculegeau luni, în faţa Spitalului Militar San Raffaele din Milano.
”El este nemuritor. Va fi mereu cu noi”, dă asigurări AFP Carla Ballarini, în vârstă de 75 de ani, care a venit la spital imediat după anuţul morţii acestui fost preşedinte al Consiliului italian de Minişti.
”L-am admirat mereu, la fel ca întreaga noastră familie. Pentru generozitatea sa, bunătatea sa, tot ceea ce a făcut pentru noi”, declară această pensionară.
Unele dintre persoanele adunate la spital spun că au venit să-i aducă un omagiu, altele pentru a o vedea pe actuala şefă a Guvernului, Giorgia Meloni, în cazul în care vine de la Roma.
Numeroşi jurnalişti, ţinuţi la distanţă de agenţi de poliţie şi carabinieri, iau cu asalt intrarea spitalului, unde au sosit fratele lui Silvio Berlusconi, Paolo, şi trei dintre fiicele magnatului.
Italia se reculege luni, după moartea lui Silvio Berlusconi, un gigant al dreptei, care a influenţat în mod considerabil politica italiană în ultimii 30 de ani.
Italienilor le place să0i spună ”il Cavaliere”, după ce Berlusconi a obţinut un titlu onorific – ”Cavaliere del lavoro” (”Cavaler al Ordinului Meritului Muncii”) – la vârta de 41 de ani, în 1977.
Întreaga presă italiană, care deplânge moartea lui Berlusconi, publică ediţii speciale.
În nordul Italiei, Primăria din Arcore, unde se află Villa San Martino, una dintre proprietăţile lui Silvio Berlusconi, urma să decreteze o zi de loliu.
”Aşteptăm informaţii oficiale despre data ceremoniei funerare, iar în aceaşi zi instituim o zi de doliu în oraş”, a anunţat viceprimarul Lorenzo Belotti.
Această reşedinţă privată, situată la câşiva kilometri de Milano, a provocat scandal în mai multe rânduri, din cauza ambiţiilor sale faraonice – o extindere de 4.500 de metri pătraţi, adică mai bine de jumătate de teren de fotbal, în 2006 – şi a unor petreceri somptuoase.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank