Furia fermierilor cuprinde și Bruxelles-ul: agricultorii vor să blocheze cu tractoarele zona instituțiilor UE chiar în ziua summitului șefilor de stat
De câteva zile, fermierii belgieni își manifestă furia în diferite părți ale țării, blocând principalele drumuri. Miercuri, țara a fost din nou grav afectată de perturbări legate de nemulțumirea agricultorilor, atât în nordul, cât și în sud. Joi, Bruxelles va fi principala țintă a agricultorilor, care au început deja să se îndrepte spre capitală încă din această seară pentru a bloca zona instituțiilor europene, transmite Le Soir.
„Un convoi de tractoare sosește în prezent la Bruxelles, având ca destinație cartierul european. Perturbări în centrul orașului și pe Petite Ceinture. Evitați aceste zone cu mașina. Ieșirea dintre tunelurile Porte de Namur și Louise, spre Bazilica, este închisă”, a scris pe Twitter Brussels Mobility.
Zeci de tractoare au intrat deja în centrul capitalei UE.
Fermierii belgieni și europeni sunt revoltați de câteva săptămâni de „incoerența politicilor europene”. Între supraîncărcarea administrativă, acumularea de reguli complexe, norme de mediu greoaie și venituri considerate insuficiente, motivele nemulțumirii lor s-au înmulțit, iar furia crește în interiorul profesiei.
Unii agricultori vor bloca accesul spre Bruxelles începând cu ora 1 dimineața, a declarat pentru Belga Florian Poncelet, președintele Fédération des Jeunes Agriculteurs (FJA). Majoritatea tractoarelor vor debarca mâine, în jurul orei 10:30, la sensul giratoriu Schumann și în Place du Luxembourg, unde vor avea loc discursuri și acțiuni simbolice.
Manifestația și summitul european vor provoca perturbări „considerabile” ale traficului în regiunea Bruxelles, în special în centrul capitalei, a avertizat poliția. „Toată ziua de joi, începând cu ora 07:00, tunelul Reyers venind dinspre E40 spre centru va fi închis, la fel ca și tunelul Cinquantenaire spre Loi”, a detaliat poliția locală.
Centura interioară a Bruxelles-ului va fi probabil închisă circulației, la fel ca și intersecția Arts-Loi. De asemenea, centrul de criză pentru Belgia îi sfătuiește pe utilizatori să evite folosirea mașinii pentru a ajunge la Bruxelles și să folosească în schimb transportul în comun.
Compania de transport public din Bruxelles își sfătuiește utilizatorii să ia metroul joi, din cauza perturbărilor majore așteptate în capitală. Numeroși fermieri se vor deplasa la Bruxelles pentru a-și face auzită vocea la un summit european.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank