Furia

Vă jucați cu viețile noastre, cu viețile copiilor, părinților și bunicilor noștri. Bătălia voastră oarbă pentru putere, aroganța și indolența voastră trimit copii la moarte, dar nici asta nu vă mișcă, văd.

Nu vă pasă nici că ați făcut din România o bombă sanitară, o sursă de infecție pentru toți ceilalți europeni. Vor trebui să ne izoleze cu garduri, să ne trateze ca pe niște ciumați, ca pe o leprozerie scăpată de sub control.

Iar voi?

Umblați cu coada pe sus, vă puneți zorzoane în piept, după ce ați aruncat țara în haos, vi se rupe că România n-are în cele mai dramatice momente un guvern funcțional.

Mai mult decât un guvern, ne lipsește de la cârma țării un cap limepede, rațional, curajos și implicat.

Capetele seci din politică ne-au adus aici, în buza prăpastiei.

Vă arde de poker politic și de premieri desemnați în bătaie de joc când nouă ne bate moartea la ușă.

Văd în jur, la prieteni, colegi sau pe rețele de socializare, un val crescând de furie, de frustare și de groază din cauză că statul i-a abandonat în cele mai cumplite momente din viața lor.

Înspăimântătoare lipsa voastră de empatie față de suferință, față de boală. Păreți cu toții rupți de realitate, de pe altă planetă, când vă buluciți seara la televizor să ne vorbiți de grija față de noi. Uitați-vă la dezastrul din jurul vostru, orbilor, înainte să mai deschideți gura.

”Statul eșuat” este opera voastră funestă, ați avut fiecare o contribuție mai mică sau mai mare la ea.

Noi ne ducem viața azi ca în vremuri de război. Ne trebuie mai mult ca oricând un președinte adevărat, un guvern și un parlament ceva mai responsabili. Cei de acum sunt holograme, fake-uri, cititori de prompter, dezertori din post în momente de cumpănă pentru țară.

Dacă nici umbra morții nu vă sperie, dacă nici suferința copiilor nu vă clintește, cum se cheamă că sunteți? Cum ar trebui să vă numim, ce cuvânt v-ar defini cel mai bine goliciunea, nimicul dospit în voi?

Nu trece zi în care să nu vă bateți încă o dată joc de noi. Au ajuns instituțiile statului să se războiască între ele pe tema pandemiei, în loc să pună pe masă decizii ferme și măsuri raționale.

Ministerul Educației se luptă cu Direcția de Sănătate Publică în timp ce în Capitală și în localitățile din jur s-a declanșat apocalipsa COVID, cu rate de infectare de peste 15 la mie. Aici s-a ajuns? Nu este suficient războiul politic?

Este încă un semnal periculos al degringoladei instalate la vârful statului. Pentru ca neîncrederea în stat să fie totală, iar haosul generalizat, asta mai lipsea, să se acuze  instituțiile între ele de încălcarea legii.

Înainte de a prăbuși țara, încercați să vă treziți din hora somnambulilor în care v-ați prins cu toții, putere și opoziție.

Oamenii tremură în case de frica facturilor la gaz și curent. Primarii unor mari orașe nu mai știu ce să facă pentru a nu falimenta bugetul local și țipă disperați după soluții la nivel național. Cine să-i audă?

O jumătate de an s-au ocupat cu alegerile lor interne și au lăsat țara de izbeliște. De o lună jumate ne zbatem în criză politică. De peste o săptămână orbecăim fără guvern.

Totul pentru ei, nimic pentru noi.

Pe culmile disperării, părinții nu știu cum e mai bine pentru copiii lor. Au ajuns cu toții la capătul răbădării, în pragul depresiei sociale. Să-i mai trimită sau nu la școală, să-i închidă la loc în casă, să le mai fure un an din educația sau din adolescența lor?

Autoritățile nu le dau nici un răspuns clar, fug de responsabilitate și de decizii ferme iar mai nou se măcelăresc între ele.

Ne-ați condamnat bolnavii cronici la o moarte mai rapidă și mai sigură din cauză că nu mai au loc în spitalele umplute de voi, sărăcite de voi,  jefuite de voi, pârjolite la propriu tot de voi.

Iar voi, voi inconștienților, jucați golf, poker politic sau alte jocuri relaxate de societate.

Orbirea voastră ne costă vieți, o plătim cu viitorul copiilor noștri.  Pentru ambițiile voastre sunteți în stare să călcați pe cadavre, dar călcați cu grijă că pe acolo au început să apară sicrie de un metru.

Ei chiar n-au nici o vină pentru ce le-ați făcut.

Pe ele, pe coșciugele mici, de un metru, ar trebui să scrijelim, la un moment dat, numele vostru, netoților, să nu uitați în veci că aveți mâinile pătate cu sânge.

Vom face orice, dacă va fi nevoie, ca să vă treziți. De acum, sunt viețile noastre în joc.