Furie în Iran: O tânără de 22 de ani a murit după ce a fost arestată de poliția pentru morală
O tânără iraniană în vârstă de 22 de ani a murit la câteva zile după ce a fost arestată de poliția morală pentru că nu ar fi respectat regulile stricte privind acoperirea capului, potrivit BBC.
Martorii oculari au declarat că Mahsa Amini a fost bătută în timp ce se afla într-o dubă a poliției, după ce a fost reținută marți în Teheran.
Poliția a negat acuzațiile, spunând că Amini „a suferit brusc o problemă cardiacă”.
Acesta este cel mai recent incident dintr-o serie de rapoarte de brutalitate împotriva femeilor din partea autorităților din Iran în ultimele săptămâni.
Familia tinerei spune că aceasta era sănătoasă, fără afecțiuni medicale care să explice o problemă cardiacă bruscă.
Cu toate acestea, femeia a fost dusă la spital la câteva ore după arestare, iar familia a spus că a fost în comă înainte de a muri vineri.
Mahsa Amini, 22, is in a coma after being tortured by Iranian authorities.
This would be unacceptable no matter what, but the fact that she was arrested for improper wearing of the hijab makes it even more horrifying.
Please join me in sharing her name and story.#مهسا_امینی pic.twitter.com/FEB6BYfIZO
— Leah Remini (@LeahRemini) September 15, 2022
Poliția din Teheran a declarat că Amini a fost arestată pentru „justificare și educație” cu privire la hijab, vălul pe cap pe care toate femeile trebuie să îl poarte în mod obligatoriu.
Moartea ei survine în urma tot mai multor rapoarte privind acte represive împotriva femeilor, inclusiv interzicerea accesului în birourile guvernamentale și în bănci pentru cele care nu respectă codul vestimentar islamic.
Mulți iranieni, inclusiv persoane pro-guvernamentale, își exprimă indignarea pe platformele de socializare cu privire la însăși existența poliției moralității, și folosesc hashtag-uri care se traduc prin „Patrule ucigașe”.
Pe rețelele de socializare au apărut videoclipuri care prezintă ofițeri care rețin femei, le târăsc pe jos și le arestează cu forța.
Do you really want to know how Iranian morality police killed Mahsa Amini 22 year old woman? Watch this video and do not allow anyone to normalize compulsory hijab and morality police.
The Handmaid’s Tale by @MargaretAtwood is not a fiction for us Iranian women. It’s a reality. pic.twitter.com/qRcY0KsnDk
— Masih Alinejad 🏳️ (@AlinejadMasih) September 16, 2022
Mulți iranieni îl acuză direct pe liderul suprem, Ali Khamenei. Pe rețelele de socializare se redistribuie un discurs vechi al acestuia, în care justifică rolul poliției morale și insistă că, sub regimul islamic, femeile trebuie să fie obligate să respecte codul vestimentar islamic.
Ultimul episod nu va face decât să adâncească prăpastia dintre o mare parte a societății tinere și vibrante a Iranului și conducătorii săi radicali, o ruptură care pare tot mai greu de reparat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii