G4Media.ro

Furtună în Giurgiu: Acoperişuri luate de vânt, maşini avariate şi copaci căzuţi

sursa foto: ISU Giurgiu via Agerpres

Furtună în Giurgiu: Acoperişuri luate de vânt, maşini avariate şi copaci căzuţi

Acoperişuri luate de vânt, maşini avariate şi copaci căzuţi – acesta este bilanţul furtunii care a avut loc luni seară în Giurgiu, pompieri fiind chemaţi să intervină în mai multe cazuri, transmite Agerpres.

”Acoperişul de pe un bloc situat pe B-dul Mihai Viteazul din municipiul Giurgiu a fost luat de vânt, în urmă cu puţin timp. În cădere, acesta a avariat uşor două autoturisme. Într-una dintre maşini se afla un conducător auto care, din fericire, nu a fost rănit”, precizează marţi ISU Giurgiu.

Bucăţile mari de tablă şi astereală au căzut pe şosea, circulaţia fiind îngreunată pe timpul intervenţiei pompierilor.

La caz a intervenit un echipaj din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu o autospecială dotată cu accesorii specifice pentru îndepărtarea acoperişului.

Totodată, în urma fenomenelor meteo periculoase, pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu au mai intervenit în municipiu şi pe DJ 504.

Pe strada George Coşbuc s-a acţionat pentru înlăturarea unui copac căzut pe acoperişul unei case, iar pe strada Tineretului, pentru a înlătura crengile unei sălcii căzute peste un autoturism. Maşina nu a fost avariată.

Pe Aleea Alexandriei, s-a intervenit pentru a îndepărta creanga unui plop ce era căzută pe acoperişul şi pe faţada unui bloc, iar pe DJ 504, între localităţile Giurgiu şi Vieru, pentru îndepărtarea unui copac rupt de vânt, care era căzut pe partea carosabilă şi bloca ambele sensuri de circulaţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...