G4Media.ro

Furtuna Laurence provoacă inundaţii şi perturbă transporturile din Spania

Photo by Manaure Quintero / AFP

Furtuna Laurence provoacă inundaţii şi perturbă transporturile din Spania

Furtuna Laurence a provocat luni precipitaţii abundente în Spania, în special în Andaluzia (sud), mai multe râuri au ieşit din matcă, iar unele drumuri şi linii feroviare au devenit impracticabile, au indicat autorităţile locale, informează AFP, citată de Agerpres.

Furtuna a cauzat „168 de incidente, unele dintre ele semnificative, pe reţeaua de transport”, a declarat consilierul regional Antonio Sanz, într-o înregistrare difuzată pe reţelele sociale.

El a precizat că 35 de drumuri erau impracticabile în Andaluzia şi a făcut apel la populaţie să evite deplasările neesenţiale.

Potrivit Agenţiei Meteorologice Spaniole (Aemet), furtuna Laurence va aduce luni şi marţi „precipitaţii în întreaga ţară, cu acumulări importante de apă în centrul, sudul şi estul peninsulei”.

Marţi, „vor fi, de asemenea, furtuni, vânturi foarte puternice şi o furtună maritimă, care va fi semnificativă în Insulele Canare”, a precizat agenţia.

Andaluzia a fost plasată sub alertă portocalie începând cu ora 18:00. Circa 80 de milimetri de precipitaţii (80 de litri pe metru pătrat) sunt aşteptaţi în regiunea în care se găsesc oraşele Ronda şi Malaga (sud) în decurs de 12 ore.

În provincia Huelva (sud-vest), pompierii au evacuat locuitori „din cauza creşterii nivelului râului Odiel în zonele predispuse la inundaţii. Apa a pătruns în unele locuinţe”, au anunţat aceştia pe X (fostul Twitter).

Traficul feroviar între El Sorbito şi Arahal, pe ruta Sevilla-Malaga, a fost suspendat din cauza acumulării de apă pe şine, potrivit administratorului infrastructurii feroviare Adif.

De asemenea, traficul feroviar dintre Niebla şi San Juan del Puerto, pe ruta Huelva-Sevilla, a fost suspendat pentru câteva ore.

Furtuna Laurence este aşteptată să provoace şi căderi masive de zăpadă în staţiunea de schi Sierra Nevada, aflată lângă Granada, unde autorităţile au avertizat asupra riscului de avalanşă.

Spania, care a traversat o lungă perioadă de secetă între 2021 şi 2024, se confruntă de câteva săptămâni cu episoade de ploi intense. Aceste precipitaţii au provocat inundaţii, însă nu au fost raportate victime.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.