G4Media.ro

G7 ameninţă Iranul cu noi sancţiuni, se opune unei ”operaţiuni militare de…

Sursa foto: Mohammed ABED / AFP

G7 ameninţă Iranul cu noi sancţiuni, se opune unei ”operaţiuni militare de amploare” israeliene la Rafah, se declară îngrijorat de ajutorul chinez al Rusiei şi se angajează să consolideze mijloacele apărării aeriene a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor membre ale Grupului celor Şapte (G7) mai industrializate ţări, reuniţi la Capri, în Italia, s-au pronunţat cu privire la conflictele din Orientul Mijlociu şi Ucraina, relatează AFP, transmite News.ro.

Şefii diplomaţiilor G7 şi-au exprimat opoziţia faţă de ”o operaţiune militară de amploare la Rafah”, care ar avea ”consecinţe catastrofale asupra populaţiei civile”.

”Ne reiterăm apelul în favoarea unui plan credibil şi practic din punct de vedere logistic în vederea protejării populaţiei civile”, subliniază ei într-un comunicat publicat la finalul acestei reuniuni de trei zile pe insuliţa italiană Capri.

Ei îndeamă ”toate părţile” ”să împiedice o nouă escaladare” în Orientul Mijlociu, în urma unor informţaii despre explozii în Iran.

”În lumina atacurilor de la 19 aprilie, îndemnăm toate părţile să acţioeze pentru a împiedica o nouă escaladare. G7 va continua să acţioneze în această direcţie”, anunţă miniştrii în comunicatul final.

Ei şi-au exprimat ”îngrijorarea puternică” faţă de transferuri de material chinez Rusiei, care ajută maşina de război rusă în Ucraina.

”Ne exprimăm îngrijorarea puternică faţă de transferurile către Rusia, din întreprinderi din China, a unor materiale cu dublu uz (civil şi militar) şi unor piese de armament pe care Rusia le foloseşte pentru a-şi consolida producţia militară”, subliniază ei în comunicat.

Şefii diplomaţiilor statelor membre G7 se angajează ”să consolideze mijloacele apărării aeriene ale Ucrainei” împotriva atacurilor Rusiei.

”Ne exprimăm angajamentul de a consolida mijloacele de apărare aeriană a Ucrainei”, anunţă ei în comunicatul final.

”Acţionăm împreună cu partenerii noştri în acest scop”, dau ei asigurări.

SANCŢIUNI VIZÂND IRANUL

Ei ameninţă cu impunerea unor noi sancţiuni Iranului, în urma atacului cu rachete şi drone în Israel, la 13 aprilie, şi îndeamnă ambele părţi să evite o escaladare a conflictului, relatează The Associated Press.

Iranul a declanţat apărarea aeriană vineri, la o bază aeriană importantă şi la o instalaţie nucleară în apropiere de Isfahan, în urma unui aparent atac cu dronă israelian, în urma atacului istraelian vizînd Israelul.

Israelul a comis un atac rachetă şi în sudul Siriei, cauzând pagube, potrivit armatei siriene, citată de agenţia oficială siriană de presă Sana.

Israelul a ameninţat cu o ripostă după atacul iranian fără precedent din weekendul trecut, care alimentează noi tensiuni în regiune, după şase luni de Război în Fâşia Gaza.

Aliaţii Israelului i-au cerut să nu ripoteze acestui atac care ar putea condce la o spirală a violenţei.

Tensiunile au crescut în Orientul Mijlociu de la începutul Războiului din Fâşia Gaza, la 7 octombrie, în urma unui atac al mişcărilor islamiste palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic în sudul Israelului, soldat cu 1.200 de morţi şi luarea a 250 de ostatici.

Israelul a declanţat o ofensivă în Fâşia Gaza, sldată cu peste 33.900 de morţi şi devastarea enclavei, potrivit autorităţilor locale în domeniul sănătăţii.

Ministrul italian de Externe Antonio Tajani, care a prezidat reuniunea G7, a anunţat că agenda acesteia a fost modificată vineri în vederea abordării ultimelor evoluţii.

El nu a evocat incidentul de la Isfahan, însă a anunţat că omologii săi condamnă condamnă atacul iranian din weekednul trecut vizînd Israelul.

”Obiectivul politic este dezescaladarea”, a subliniat într-o conferinţă de presă Antonio Tajani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...