G4Media.ro

Gabriel Gorun, medic legist: Lucrăm cu aparatură la nivelul anului 2009, când…

sursa foto: captura video

Gabriel Gorun, medic legist: Lucrăm cu aparatură la nivelul anului 2009, când fenomenul consumului de droguri în România încă era la început/ Cu greu facem faţă noilor cerinţe, de a elibera rezultate preliminare în 72 de ore

Medicul legist Gabriel Gorun, vicepreşedintele Societăţii de Medicină Legală din România, afirmă că, exceptând câteva servicii locale de medicină legală, în România legiştii folosesc aparatură învechită, uzată moral şi fizic. ”Lucrăm cu aparatură la nivelul anului 2009”, când fenomenul consumului de droguri în România încă era la început, explică medicul, subliniind că legiştii fac faţă cu dificultate, cu astfel de aparate, noilor cerinţe impuse de OG 97, aceea de a elibera rezultate preliminare în 72 de ore în cazul şoferilor depistaţi în trafic şi cu privire la care există suspiciunea că au consumat substanţe interzise, transmite News.ro.

”S-au făcut promisiuni foarte multe. S-a discutat la nivel politic înalt, adică la nivel de Guvern al României, despre achiziţii într-un cuantum fabulos, 40 de milioane de euro, care trebuia să doteze numeroase servicii judeţene şi laboratoare de la INML. S-au dat termene peste termene de concretizare. A venit şi OUG 84 care a adus o nouă presiune publică şi, din nou, noi declaraţii. Totul este în aceeaşi fază de proiect. Nici măcar declaraţii nu s-au mai dat. Aş spune că s-au îmbunătăţit însă lucrurile, un pic, nu fabulos, dar un pic, pentru că managerii care s-au gospodărit mai bine şi mai eficient au reuşit ca din fonduri proprii să-şi achiziţioneze singuri în laboratoarele lor câte un aparat sau chiar mai multe şi au reuşit să creeze nişte laboratoare de nivel modern decent”, a declarat, vineri seară, la emisiunea Medika Antidrog de la Medika Tv, vicepreşedintele Societăţii de Medicină Legală din România, medicul Gabriel Gorun.

El a explicat că au fost făcute unele îmbunătăţiri în ceea ce priveşte aparatura din sistemul de toxicologie medico-legal ”prin achiziţii punctuale, în fiecare judeţ”, dar este vorba despre ”mici laboratoare, cu capacităţi limitate”.

”Ideal ar fi să existe câteva centre mari de referinţă care să aibă şi posibilităţi exhaustive de analiză, mai ales în cazurile deosebite, pentru că rutina este de a face toate laboratoarele un spectru comun de analize, dar atunci când ai nevoie de nişte analize dedicate punctual, să ai la cine apela şi acestea ar fi centrele de excelenţă. Din păcate, însă, centrul cel mai mare, ca număr de solicitări, INML-ul, nu a reuşit să upgradeze prea mult aparatura, avem doar un contract de comodat, aşadar nu este aparatul nostru, este într-un contract de împrumut, cu un aparat cu care cu greu facem faţă noilor cerinţe impuse de OG 97, aceea de a elibera rezultate preliminare în 72 de ore. Dar lucrurile sunt la limită, lucrurile sunt întotdeauna pe muchie, planează absolut mereu posibilitatea ca aparatul să aibă o mică defecţiune, să apară o mică breşă de aprovizionare, poate, şi în momentul acela termenele devin extrem, extrem de dificil de respectat. Fondul de dotare al sistemului medical din România este cel de la 2007-2009, când pentru un proiect PHARE s-au investit banii şi cu contribuţia statului român, s-au făcut şi training-uri pentru personalul de laborator. Din păcate, peste aceste dotări din acel an, după cum v-am zis, doar punctual, dar recunosc că unele laboratoare au reuşit să ajungă la un nivel modern, dar nu sunt neapărat cele mai solicitate din ţară”, a subliniat medicul.

El a precizat că, în Capitală, sistemul de medicină legală este la momentul 2009.

”Evident că şi planul de dotare din 2009 a fost făcut pe un necesar, din acel moment, când fenomenul consumului de droguri în România încă era la început, numărul de consumatori nu era atât de mare şi nici incidenţa consumului în populaţie nu era foarte mare. Odată cu înăsprirea legislaţiei care a dus la aceste testări aproape obligatorii în trafic, care au crescut teribil de mult numărul de analize pe care le solicită organele de drept, de justiţie INML-ului, odată cu dezvoltarea societăţii, practic, ne capitalizăm şi noi şi ne ducem spre fenomenele vestice cu aceeaşi viteză cu care şi ei au evoluat, în momentul de faţă avem de ordinul ori 10 numărul de analize faţă de anul 2009 când am încheiat dotarea iniţială”, a detaliat medicul.

Gabriel Gorun a arătat că, de la 300 analize pe an, INML a ajuns, în momentul de faţă, la aproximativ 3.500-4.000 de analize anual, realizate cu aceeaşi aparatură, aceiaşi angajaţi şi cu aparatul primit în comodat.

”Evident, aparatele sunt uzate moral, uzate şi tehnic, uzate fizic, defecţiuni frecvente, nu se mai ridică la nivelul de cerinţă al anului 2025”, a subliniat Gorun.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Omul este finuț, dezastrul nu putea arăta altfel… La prima autopsie în practica de la IML din 1998-1999 aveam așteptările din filmele americane…am descoperit realitățile de ev mediu târziu!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.