G4Media.ro

Gabriel Ispas, despre anularea BAC-ului: Să nu fim naivi. Următorul pas va…

Sursa Foto: Pexels.com

Gabriel Ispas, despre anularea BAC-ului: Să nu fim naivi. Următorul pas va fi valorificarea diplomelor în studii universitare și am rezonabile dubii în privința seriozității

“Dacă Bacalaureatul, prin absurd, s-ar echivala, am ajunge la o multiplă discriminare. Discriminarea primă este între generația de anul acesta și generațiile trecute care au susținut și luat Bacalaureatul. A doua discriminare este între generația de anul acesta care nu ar fi lăsată să-și probeze știința și absolvenții generațiilor anterioare care nu au diplomă de BAC luată. Și a treia discriminare este între colegii din generațiile trecute. Unii au muncit să învețe, alții ar primi un cadou administrativ”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul secretar de stat în Ministerul Educației Gabriel Ispas.

Membru Pro România și fost director al direcției juridice din Ministerul Educației, Gabriel Ispas a afirmat că nu li s-ar putea interzice celor care au picat examenul anii trecuți să-și echivaleze acum Bacalaureat-ul, pentru că BAC-ul este organizat pentru absolvenții de liceu, indiferent de anul când au absolvit. Statutul de absolvent este același, indiferent de anul finalizării studiilor liceale.

“Generația actuală este o generație care vrea să probeze. Probarea ar fi imposibilă în contextul în care pe lângă ei, ca generație, ar apărea brusc mulți și s-ar crea o aparență de an neserios, ceea ce nu e cazul“, a precizat Ispas.

În ceea ce privește motivul pentru care am văzut o susținere atât de largă a ipotezei anulării examenelor naționale, Gabriel Ispas a declarat, pentru Edupedu.ro: “Eu aș vrea să nu fim naivi. Oamenii responsabili, oamenii care vor binele României și al educației, vor susține întotdeauna măsuri coerente și logice. Cei care se gândesc exclusiv la interese personale sau de grup, cei care stimulează emoția negativă a copiilor nu le vor binele. Pentru că după Bacalaureat, următorul pas va fi în modalitatea în care se vor valorifica diplomele în studii universitare. Și aici personal am rezonabile dubii în privința seriozității tuturor celor care organizează proces educațional“.

Întrebat ce procent estimează că ar deveni profesori, dintre cei care au picat anii trecuți Bacalaureatul dar și-ar lua diploma anul acesta prin echivalare, Ispas a declarat: “între 1 și 3%“.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Poate da, poate nu , probabilitatile si exprimarea publica a acestora nu fac bine nimanui .

  2. Daca si cu parca se plimbau in barca

  3. noi ca parinti am investit ani in pregatirea lor.Nici noua nu ne a fost ușor.Generatiile trecute n au stat pe tuse 3 luni de zile ,n au avut stres ,au încheiat liceul cu defilare ,au avut banchet ,au avut un album cu profesori și colegi.Daca ar fi sa se echivaleze desi nu mi doresc acest lucru ar trebui doar promoția 2020.Cei care se chinuie să ia Bacalaureatul din 2011 încoace pot sa il dea si la anul.Iar facultățile ar trebui să organizeze admitere cum se proceda odată si nu pe baza unei medii de bac.

  4. Da, încă cineva care consideră că știe sa vorbească dintr-o perspectiva obiectivă.. Un singur lucru am de subliniat:CELELATE GENERAȚII AU SUSȚINUT EXAMENELE ÎN CONDIȚII SIGURE ȘI OPTIME ȘI FĂRĂ SA EXISTE VORBA DE PANDEMIE. Sunt elev în clasa a XII-a. M-am saturat sa aud pe toți oamenii cu renume, cu funcții și cu ideei „miraculoase” că își dau cu părerea pe un subiect care sunt conștienți ca nu sunt capabili să participe fizic, fiind în pielea unui elev, la un astfel de examen. 3 luni de zile de când n-am fost fizic la școală și în mare parte noi, elevii, suntem distruși psihic cu toate știrile și aberațiile unor persoane cu „renume”. Sper ca pana la înscrierea pentru „BACOVID” să își asume actualul sau viitorul ministru organizarea acestui examen și asumarea riscului posibilei infectări sau decese(într-o familie a unui elev) după acest examen. Păcat ca nimeni nu spune nimic despre generațiile, care în momentul actual au funcții, care au luat diploma de Bacalaureat înainte de 2011, unde copiatul, șpagă și prostia nu păreau o problemă. Însă acuma pe timp de pandemie exista o problema în echivalarea bacului. Atât am avut de spus.

  5. Zici bine, Ispase, ai dreptate! Sa uitam totusi ca tu esti si secretar de stat de la partidul lui Pontache plagiatorul, si „prof” (ma buseste rasul cum oi fi ajuns tu prof si ce oi fi scris, daca te-a verificat cineva de plagiat) la o „privata”, la „Drept”.

  6. Nu va mai agitati, ca oamenii astia care au putere de decizie fac tot ce vor ei. As vrea sa stiu citi dintre ei au copii care dau examen anul acesta.

  7. Ar trebui să vă fie rușine, domnule Ispas, în locul dv as păstra tăcerea. Oamenii nu sunt chiar atât de ignoranți. Parca era vorba de o pandemie iar guvernul dorește foarte mult să protejeze acest popor , intelege cineva de ce o parte dintre elevi sunt obligați să vină la scoala iar alții nu? De ce s-au mai închis școlile, grădinițele si restaurantele?
    De ce alte tari europene isi tin copiii la adăpost iar tara noastra dorește cu orice preț să se susțină acest examen stupid de BAC, oricum nimănui nu-i va folosi vreodată materia de la acest examen.
    In aceste luni de restricții, președintele Iohanis ii ruga pe medici să nu demisioneze si sa ramana in linia întâi în această război biologic, acum observ ca egoismul si orgoliul unora a mers prea departe, nu mai intereseaza pe nimeni de copiii noștri.
    Va e teama mai mult ca unii amărîți vor obține o diplomă, care va schimba ce? Dar noi ne temem cel mai mult pt sănătatea copiilor. Va rog sa nu fiti fatarnici!