Gabriel Marin de la compania IT Omnilogic, pus sub acuzare de DNA pentru o şpagă de 3 milioane de lei la ANAF
Patronul comnpaniei IT Omnilogic, Gabriel Marin, a fost pus oficial sub acuzare de DNA pentru cumpărare de influență şi evaziune fiscală, potrivit unui comunicat al DNA coroborat cu surse judiciare.
Potrivit procurorilor, în ianuarie-februarie 2012, Gabriel Marin i-ar fi dat unui director din cadrul ANAF o mită de peste 3 milioane de lei astfel încât acesta să îşi exercite influenţa „asupra colegilor săi cu atribuții în procedura de achiziție, în vederea adjudecării, de către o societate a omului de afaceri, a unei licitații având ca obiect achiziționarea de către instituția publică a unor produse software”.
Mita ar fi reprezentat 20% din valoarea contractului şi ar fi fost dată directorului ANAF direct în contul unei firme controlate de acesta cu justificarea că ar fi reprezentat plata unor servicii. Contractul dintre compania lui Marin şi firma funcţionarului ANAF ar fi fost fictiv, folosit doar ca să disimuleze mita, susţin procurorii.
Ca să facă rost de bani cash pentru şpagă, Marin ar fi fost nevoit să facă şi evaziune fiscală. „Suspectul ar fi asigurat înregistrarea în documentele de evidență contabilă a unor cheltuieli nereale în sumă totală 4.993.501 lei (echivalentul a 1.148.838,26 euro), modalitate prin care societatea sa s-ar fi sustras de la plata taxelor către bugetul de stat în valoare totală de 1.997.400 lei (echivalentul a 459.535 euro), reprezentând impozit pe profit și TVA dedusă nelegal”, arată DNA.
Jurnalistul Marian Păvălaşc a relatat că Gabriel Marin de la Omnilogic este unul dintre denunţătorii din dosarul de mită al fostului preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, însă Gabriel Marin susţine că este o coincidenţă de nume. El susţine că în dosarul Microsoft (care îl viza şi pe Tăriceanu) există un martor cu identitate protejată cu pseudonimul „Gabriel Marin”, dar nu este vorba despre el.
Pe de altă parte, la ieşirea din sediul DNA, Gabriel Marin a susţinut în faţa jurnaliştilor că a fost audiat în calitate de martor, în vreme ce comunicatul DNA arată cu totul altceva şi anume că el are calitate de suspect.
În iunie acest an, Senatul a respins cererea DNA pentru începerea urmăririi penale faţă de Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care ar fi fost denunţat de Gabriel Marin de la Omnilogic.
Sursa Foto: B1TV
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.