Gabriela Firea avertizează că fără bugetul propus de Nicușor Dan, un bilet pe mijloacele de transport în comun va ajunge la 6 lei, iar costurile cu întreținerea se vor tripla
Fost primar al Capitalei, senatoarea PSD Gabriela Firea consideră că e necesar să fie adoptat bugetul în varianta propusă de Nicușor Dan, respectiv în varianta estimată la 7 miliarde de lei.
„Iată-mă acum și avocatul lui Nicușor Dan. Asta este viața…”, a comentat cu ironie, la Antena 3, Gabriela Firea, referindu-se la perioada, nu tocmai îndepărtată, în care se afla în competiție electorală cu Nicușor Dan pentru câștigarea Primăriei București.
În ciuda disputei din campania electorală, Firea consideră că în momentul de față este necesar ca municipalitatea să poată conta pe cele 7 miliarde, astfel încât să nu fie necesară restrângerea dramatică a unor cheltuieli esențiale.
„Primele cheltuilei care s-ar restrânge ar fi cele pentru subvențiile la transportul public și la termoficare. Asta ar însemna cu un bilet de autobuz să poată ajunge să coste 5-6 lei. De asemenea, factura la întreținere va putea să ajungă de 3-4 ori mai mare”, a avertizat Gabriela Firea, la Antena3.
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
25 comentarii