Gabriela Firea îl propune cetățean de onoare pe Tudor Gheorghe, după valul de revoltă stârnit de spectacolul anti-UE al artistului, difuzat de TVR de ziua lui Nicolae Ceaușescu
Gabriela Firea este inițiatorul unui proiect prin care cere ca Tudor Gheorghe să devină cetățean de onoare al Bucureștiului în plin scandal referitor la ”Degeaba 30”, spectacolul acestuia cu mesaje anti-UE, difuzat de TVR în 26 ianuarie, de ziua lui Nicolae Ceaușeascu.
Pe ordinea de zi a ședinței de consiliu de miercuri, al doilea proiect din lista celor 62 este: ”Conferirea titlului de cetățean de onoare al municipiului București domnului Tudor Gheorghe. Inițiator – Primarul General al Municipiului București. Comisii: – Comisia Cultură și Culte – Comisia Juridică și de Disciplină”.
Un material difuzat duminică de Televiziunea Română a stârnit un val de revoltă în spațiul public din cauza spectacolului ”Degeaba 30” susținut de Tudor Gheorghe în 21 decembrie, cu ocazia împlinirii celor 30 de ani de la Revoluția din 1989.
Multe dintre textele cântecelor interpretului din spectacolul ”Degeaba 30” transmiteau mesaje fățișe anti-UE care sunt cunoscute de altfel datorită declarațiilor publice pe care Tudor Gheorghe le-a făcut, nu de puține ori, în studiourile Antena 3.
În mod bizar, TVR a ales să difuzeze spectacolul cu tentă anti-UE al lui Tudor Gheorghe chiar de ziua lui Nicolae Ceaușescu, în 26 ianuarie.
Ce spun versurile anti-UE din spectacolul ”Degeaba 30” al lui Tudor Gheorghe
O „țară care plânge”, care „geme”, și așteaptă „un decret de la Bruxelles sau Strasbourg”, „Cui va mai rămâne această țară?” „Procurorii” sunt „niște veleitari, niște oameni mici ce nu gândesc”, „Lanțul de minciuni” cu care „ne-ați vândut”, dar „vine vremea să dați seamă pentru câte rele ne-ați adus”, „Protestăm pentru nimic” și „ne-adunăm să ne-alergăm”: „noi, cu mâna pe pietroi, strigăm Fără Violență!”, „Nu vedem și nu simțim că la poartă așteaptă dricul!” „Ia-ne, Doamne, orice perspectivă, ia-ne și bomboana din colivă!” – sunt doar câteva dintre „slovele” bardului Tudor Gheorghe din care se pot desprinde pe alocuri crâmpeie de sloganuri demne de un almanah PSD, informează Universul.net.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
56 comentarii