Gabriela Firea: Revin cu informaţii corecte, verificabile, pentru a mai atenua campania de dezinformare a Ministerului Sănătăţii
Primarul capitalei, Gabriela Firea, susține că Bucureștiul nu este focar de Coronavirus și că Ministerul Sănătății trebuie să facă mai puțin „fake news”.
Firea a scris pe pagina de Facebook că în ultimele cinci luni au fost internaţi în spitalele COVID 4.260 de pacienţi, iar în prezent 600 de pacienţi sunt internaţi în şase spitale COVID şi suport.
„Revin cu informaţii corecte, verificabile, pentru a mai atenua campania de dezinformare a Ministerului Sănătăţii. Acum sunt aproximativ 600 de pacienţi în 6 spitale covid şi suport. Pacienţii spitalelor din Capitală sunt din toată ţara„. Se transferă în Bucureşti la cerere sau vin direct cu maşina proprie ori Ambulanţa. 60% din pacienţii spitalelor din Bucureşti sunt din alte judeţe ale ţării, nu sunt bucureşteni”, a scris Firea.
Ea a precizat că sunt suficiente paturi normale şi de AŢI în Capitală, precum şi ventilatoare mecanice.
„Ministerul Sănătăţii trebuie doar să-şi facă datoria şi să reorganizeze resursele în interior. Mai multă acţiune, mai puţin fake news!! Dacă ministrul Sănătăţii este depăşit de situaţie, de ce nu demisionează? Ce bună era testarea în masă!! Eram şi noi acum, ca toată Europa, spre o viaţă aproape normală! Cel mai important: Bucureştiul nu este focar Covid 19. În Capitală s-au tratat cei mai mulţi pacienţi Covid 19 din întreagă ţară”, a mai adăugat ea.
Sursa Foto: Gabriela Firea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
33 comentarii