Galaxiile devin din ce în ce mai haotice pe măsură ce îmbătrânesc (studiu)
Galxiile devin din ce în ce mai haotice pe măsură ce îmbătrânesc, vârsta acestora fiind principala responsabilă de modificarea modului în care stelele se deplasează în mediul galactic, conform unui nou studiu, transmite miercuri DPA, citată de Agerpres.
Stelele îşi încep viaţa în galaxii rotindu-se într-o manieră ordonată, însă în unele galaxii mişcarea stelelor este mai aleatorie. Până acum oamenii de ştiinţă nu au ştiut ce provoacă acest lucru, mediul înconjurător sau însăşi masa galactică fiind suspecţii de serviciu.
Noul studiu a ajuns însă la concluzia că mediul sau masa galactică nu reprezintă factori importanţi în modul în care se deplasează aceste stele. Studiul arată că tendinţa stelelor de a se deplasa aleator este determinată în special de vechimea galaxiei.
Primul autor al studiului, profesorul Scott Croom, cercetător în cadrul Astro 3D de la Universitatea Sydney, Australia, a precizat că în urma analizelor echipa a ajuns la concluzia că vârsta galaxiei este întotdeauna cel mai important parametru.
„Odată ce ţii cont de vârstă, nu se mai remarcă în mod esenţial nicio tendinţă legată de mediu, chestiune similară şi în cazul masei. Dacă găseşti o galaxie tânără, (stelele) se vor roti, în orice fel de mediu s-ar afla, iar dacă găseşti o galaxie bătrână, vor avea orbite mai aleatoare, fie că se află într-un mediu mai dens sau între-un vid”, a explicat el.
În pofida acestei concluzii, experţii sugerează că studiile anterioare, care indicau că mediul sau masa ar fi factorii determinanţi, nu sunt în mod necesar incorecte. Galaxiile tinere sunt adevărate fabrici în care sunt produse în masă stele, în timp ce în galaxiile foarte vechi nu se mai aprind noi stele.
„Ştim că vârsta este influenţată de mediu”, susţine Dr Jesse van de Sande, co-autor al studiului „Dacă o galaxie ajunge într-un mediu mai dens, procesul de formare a noilor stele tinde să se oprească. Astfel, galaxiile din mediile mai dense sunt, în mare, mai bătrâne. Ideea analizei noastre este că nu existenţa într-un mediu mai dens le reduce spinul, ci faptul că sunt mai vechi”.
Galaxia din care face parte Sistemul Solar, Calea Lactee, încă dispune de un disc subţire în care se formează noi stele, aşa că este considerată încă o galaxie cu rotaţie mare.
Studiul foloseşte date obţinute din observaţii în cadrul programului SAMI Galaxy Survey. Instrumentul SAMI a fost construit în 2012 de către Universitatea din Sydney şi de Observatorul Anglo-Australian (în prezent Astralis). A fost folosit Telescopul Anglo-Australian, din cadrul Observatorului Siding Spring. în apropiere de Coonabarabran, la aproximativ 340 de kilometri, cu care au fost observate 3.000 de galaxii din medii diferite.
Studiul a fost publicat în ultimul număr al Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank