GALERIE FOTO Călător în Banat. Sanctuarul neolitic de la Parța, noua atracție turistică a Timișului. Nu era doar un loc sacru, ci și un calendar al cerului

Punctul muzeal din localitatea Parța, aflat la 18 kilometri de Timișoara, deschis în ianuarie 2024, a devenit o veritabilă atracție turistică în județul Timiș. Muzeul conține replica unui sanctuar neolitic vechi de aproape 7.000 de ani, descoperit pe malul Timișului în anii ’70, originalul fiind păstrat din anii ’80 într-o încăpere a Castelului Huniade din Timișoara.

Punctul muzeal de la Parța a fost construit de Muzeul Național al Banatului, din fonduri transfrontaliere România-Serbia, în valoare de aproximativ 400.000 de euro, obiectivul principal fiind „dezvoltarea economiei turistice și crearea de atracții turistice culturale”.

La mai bine de un an de la inaugurare, rezultatele sunt spectaculoase, chiar dacă, din cauza lipsei de personal, muzeul este deschis doar în weekend, iar în timpul săptămânii doar pentru grupuri programate.

„Am avut un an foarte bun de la deschiderea punctului muzeal de la Parța. Am avut foarte multe activități, a fost foarte multă lume, au venit oameni simpli de la sate, elevi, studenți, asociații de pensionari, chiar și foști muncitori care au săpat acolo în anii ’80. E un monument unic în România, pentru că poți să pui mâna pe obiecte. Cei mai mulți vizitatori i-am avut anul trecut, în septembrie, peste 2.000 de persoane. Per total, am avut peste 10.000 de vizitatori. Vinerea viitoare vom avea un grup din Italia, s-au anunțat deja la muzeu. Sanctuarul e renumit la nivel internațional. E o descoperire care nu mai există în sud-estul Europei. Vestea s-a dus încă din timpul descoperirii, din 1982, când Lazarevici a făcut primele prezentări în afara țării”, a declarat muzeograful Călin Timoc.

Muzeografii se gândesc să extindă expoziția în spațiile rămase neutilizate la etaj. Singura problemă este că muzeul din Timișoara nu poate angaja personal, așa că muzeografii fac de serviciu cu schimbul la Parța.

„Vrem să-l dezvoltăm în timp, pentru că mai avem spații și mai putem îmbogăți expoziția. Săpăturile de la sanctuar au adus o cantitate foarte mare de artefacte, multe zac în depozitele noastre. Un sfert din colecția noastră e numai de la Parța. E un sit foarte bogat și nu avem suficient spațiu să valorificăm cum ar trebui”, a mai declarat Călin Timoc.

Ritualuri specifice ale comunității

În antichitate și preistorie, statuia centrală reprezenta divinitatea venerată. În fiecare zi, cei care lucrau în cadrul templului pregăteau hrană, realizau diferite procesiuni, iar în zile speciale întreaga comunitate participa la ritualurile respective. Sanctuarul ridicat în urmă cu aproximativ 7.000 de ani nu era doar un loc sacru, ci și un calendar al cerului. În ziua echinocțiului de primăvară, lumina pătrundea în sanctuar și atingea chipul de taur al statuii din altar, simbolizând renașterea timpului și întoarcerea forței vieții.

„Sanctuarul era folosit de cei din antichitate și pentru a verifica voința zeilor. Știm sigur că echinocțiul era un moment important. S-au făcut măsurători precise cu ajutorul astronomilor, observându-se felul în care razele soarelui și ale lunii pătrund în sanctuar. Oamenii celebrau astfel revenirea la viață a naturii. Îi interesa foarte mult regenerarea vegetației, iar cultele principale erau legate de belșug și recolte. Echinocțiul era fundamental pentru ei. S-a păstrat orientarea respectivă, însă în prezent soarele nu mai pătrunde în interior, pentru că în muzeografie piesele nu pot fi expuse la soare. Le explicăm vizitatorilor cu o lanternă cum bătea lumina pe anumite obiecte. Când razele atingeau plugul, știau că era timpul să iasă la arat”, a explicat Călin Timoc.

Săpăturile arheologice

Săpăturile arheologice din zona Parța au început în 1931, iar în 1975 proiectul a fost preluat de profesorul Gheorghe Lazarevici, cel care a descoperit sanctuarul neolitic. Este unul dintre cele mai vechi și importante sanctuare din istoria culturii europene. A fost distrus și incendiat intenționat într-un conflict între comunități, iar pământul care l-a acoperit ulterior a contribuit la conservarea sa.

„Era o populație din perioada neoliticului, când metalele nu erau descoperite, și trăiau în matriarhat. După piesele descoperite, e clar că aveau idoli feminini. Inclusiv statuia centrală este <Marea Mamă a fertilității>. Comunitățile erau mari, pentru că aveau resurse de pește, vânat și pământ fertil. Așezările erau ca niște mici orășele. Sanctuarul însuși este o construcție impresionantă, cu peste 12 metri lungime, o realizare remarcabilă pentru acea perioadă. Se pare că această comunitate a fost distrusă de năvălitori, care nu au avut curajul să intre în sanctuar”, a mai spus Călin Timoc.